Propunerea bulversantă a lui Dalai Lama făcută Rusiei și NATO

Data publicării:
dalai

Într-un interviu oferit cotidianului rus Kommersant, Dalai Lama a făcut o propunere cel puțin bulversantă, dacă nu chiar radicală, pentru a reduce tensiunile dintre NATO și Rusia.

„Am mai formulat și altă dată această idee, care poate părea un vis nefundamentat, dar dacă NATO ar fi să-și mute sediul la Moscova, poate că multe dintre preconcepțiile rușilor s-ar putea schimba”, a declarat liderul spiritual tibetan.

Afirmațiile lui Dalai Lama vin în contextul mega-exercițiului militar Zapad-2017 pe care Rusia îl va desfășura între 14 și 20 septembrie în proximitatea graniței baltice a Alianței Nord-Atlantice, eveniment care a trezit îngrijorări la Washington privind un posibil plan ascuns al Kremlinului.

Dalai Lama este conștient că această sugestie ar putea să nu fi bine primită la Casa Albă: „Mi-e teamă acum că, după ce am făcut această sugestie, nu o să-mi mai fie permis accesul în America!”.

Liderul spiritual este o figură controversată în Rusia, în special printre politicienii din cercul interior al președintelui Vladimir Putin. Ultima oară când Dalai Lama a vizitat Rusia a fost în 2004 și, de atunci, autoritățile ruse i-au interzis în mod repetat să mai intre pe teritoriul țării.

Într-un interviu din 2014 oferit unui ziar german, Dalai Lama l-a criticat pe Vladimir Putin, descriindu-l drept un egocentric incurabil: „Atitudinea lui este: eu, eu, eu! Asta este rădăcina problemei”.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri