„Voi prezenta astăzi o cerere de demisie preşedintelui” pentru a arăta că „nimeni nu se agaţă de putere”, a declarat procurorul general Iuri Luţenko în faţa deputaţilor, cerându-le să „examineze această chestiune” în cursul acestei săptămâni.
Potrivit legii ucrainene, procurorul general îşi prezintă demisia şefului statului, care o înaintează apoi Parlamentului spre aprobare. Preşedintele Petro Poroşenko nu a anunţat nimic în legătură cu intenţiile sale.
Iuri Luţenko, în funcţie din 2016, a calificat drept o „campanie de comunicare” acuzaţiile împotriva puterii care s-au intensificat după decesul Katerinei Gandziuk, 33 de ani, aceasta numărându-se printre câţiva zeci de militanţi ucraineni agresaţi în ultimele luni.
Societatea civilă şi politicieni acuză autorităţile că încurajează astfel de atacuri nefăcând nimic pentru a-i pedepsi pe făptaşi.
Militantă şi consilieră a primarului din Herson (sud), Katerina Gandziuk, a denunţat corupţia în cadrul filialei regionale a Ministerului de Interne ucrainean şi a fost atacată la sfârşitul lunii iulie, când un necunoscut a aruncat asupra ei aproape un litru de acid sulfuric.
Ea a fost spitalizată în stare „gravă", cu arsuri pe mai mult de 30% din suprafaţa corpului său.
Potrivit vesti.ukr, Katerina Gandziuk a decedat în urma unui cheag de sânge, după o serie de intervenţii chirurgicale la care a fost supusă în urma atacului.
Moartea sa a creat un şoc în Ucraina şi printre partenerii occidentali ai Kievului. Uniunea Europeană şi Statele Unite au cerut autorităţilor ucrainene să pună capăt atacurilor împotriva societăţii civile.