Proaspăt „pedepsită” de UE, Polonia a semnat un tratat de apărare cu Marea Britanie. Dar acesta este doar vârful icebergului

Data actualizării: Data publicării:
soldati britanici

Polonia şi Marea Britanie au semnat joi un nou tratat de apărare şi securitate, premierul britanic Theresa May exprimându-şi dorinţa aprofundării relaţiilor bilaterale cu Varşovia înainte ca ţara sa să iasă din Uniunea Europeană în martie 2019. 

„Cooperarea noastră în materie de apărare şi securitate este deja puternică, însă am mers mai departe astăzi prin semnarea acestui tratat comun între Marea Britanie şi Polonia privind cooperarea în materie de apărare şi securitate", a declarat Theresa May la Varşovia în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său polonez Mateusz Morawiecki, relatează AFP, potrivit Agerpres

„Acesta este al doilea tratat pe care noi l-am semnat cu o ţară membră a Uniunii Europene", a adăugat ea, precizând că primul a fost semnat cu Franţa.

Noul tratat se referă la exerciţii militare, schimburi de informaţii şi cooperarea între industriile de apărare.

Cele două ţări sunt membre ale NATO şi trupe britanice au fost desfăşurate în Polonia în acest an în cadrul unei operaţiuni de consolidare a flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice în faţa ameninţării Rusiei.

Şefa guvernului britanic a anunţat de asemenea crearea unui nou consiliu de afaceri Marea Britanie-Polonia, „primul de acest gen pentru Marea Britanie în Europa".

„Forumul va fi condus de companii şi va depune eforturi pentru a identifica eventualele obstacole în calea comerţului bilateral", a spus ea.

Cei doi premieri şi-au exprimat de asemenea „îngrijorarea faţă de încercările Rusiei de a face din informaţie o armă. Kremlinul încearcă să submineze sistemul internaţional bazat pe reguli şi nu va reuşi", a declarat Theresa May, precizând că cele două ţări au decis să consolideze „cooperarea pentru a contracara dezinformarea rusă în regiune".

Comisia Europeană a decis miercuri să lanseze procedura de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene, articol ce prevede cazurile în care un stat membru poate fi privat de dreptul de vot în Consiliu, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia. Această procedură este declanşată atunci când se constată că un stat membru se află în riscul de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat că executivul UE „nu a avut altă opţiune'' decât declanşarea procedurii de activare a articolului 7. El a adăugat că Polonia are la dispoziţie trei luni pentru a pune în practică recomandările Comisiei Europene.

Într-o primă fază, precum cea declanşată miercuri de CE, articolul 7 permite „a se constata existenţa unui risc clar de încălcare gravă'' a statului de drept într-un stat membru, cu votul a cel puţin 22 de ţări din UE. Eventualele sancţiuni, aşa cum este retragerea dreptului de vot, nu pot interveni decât într-o fază ulterioară, care presupune un vot cu unanimitate al statelor membre (cu excepţia ţării vizate).

La scurt timp după ce a preluat puterea la Varşovia, în octombrie 2015, Partidul Lege şi Justiţie a iniţiat o serie de reforme în sistemul judiciar considerate de Comisia Europeană drept o ameninţare pentru statul de drept. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...