Prințul moștenitor saudit l-a convins pe Putin să elibereze 10 cetățeni străini, capturați în Ucraina

Data publicării:
Putin cu spatele lui Mohammad bin Salman în fundal
Vladimir Putin la o întâlnire cu Mohammad bin Salman, în anul 2017. Foto: Profimedia Images

Rusia a eliberat, miercuri, zece prizonieri străini capturați în Ucraina, decizia fiind luată după o mediere făcută de prințul moștenitor saudit, Mohammed bin Salman, relatează Reuters, care citează ministerul saudit de externe.

Prizonierii eliberați sunt de naționalitate americană, britanică, croată, marocană și suedeză, a mai anunțat diplomația saudită, adăugând prizonierii au fost duși cu avionul în Arabia Saudită.

„Autoritățile saudite competente i-au primit și transferat pe prizonieri din Rusia în regat și au facilitat procedurile pentru repatrierea lor în țările de origine”, se arată în comunicatul saudiților.

Saudiții nu au dat numele prizonierilor în cauză. Un oficial saudit a spus, însă, că este vorba de cinci britanici, doi americani, un croat, un marocan și un suedez.

Prim-ministra britanică, Liz Truss, a salutat vestea pe Twitter, spunând că veștile „sunt extrem de binevenite” după „luni de zile de nesiguranță și suferință pentru ei și pentru familiile lor”.

Printre cei eliberați se numără și Aiden Aslin, britanicul capturat în aprilie pe care rușii l-au folosit pentru clipuri de propagandă și pe care l-au condamnat, apoi, la moarte.

Printre eliberați sunt și americanii Alexander Drueke și Andy Huynh, capturați în iunie după ce au luptat împotriva rușilor.

Mohammed bin Salman a menținut legăturile apropiate cu Putin, inclusiv în cadrul OPEC+, în ciuda presiunilor uriașe ale Statelor Unite, aliatul tradițional al Arabiei Saudite.

Un număr important de cetățeni ai țărilor occidentale au luat decizia de a merge în Ucraina pentru a lupta alături de ucraineni împotriva invadatorilor. De-a lungul timpului, rușii și separatiștii s-au folosit de cei capturați pentru propagandă și pentru a obține concesii din partea țărilor occidentale. În aprilie, rușii au încercat să obțină de la guvernul britanic eliberarea politicianului ucrainean pro-Putin Viktor Medvedciuk.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...