Primul deces cauzat de gripa aviară H3N8 a fost înregistrat în China

Data publicării:
test laborator
Analize de laborator. FOTO Getty Images

O femeie din China a decedat din cauza gripei aviare H3N8, un virus care circulă din 2002 şi care nu a făcut până acum victime în rândul oamenilor, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP, potrivit Agerpres.

Virusul H3N8, care a apărut pentru prima dată pe continentul nord-american, a fost considerat până acum transmisibil la cai, câini şi lei de mare.

Virusul nu a fost detectat la oameni până la primele două cazuri, non-letale, în China, în aprilie şi mai 2022. Persoana decedată avea vârsta de 56 de ani şi locuia în provincia Guangdong, sud-estul Chinei.

Femeia s-a îmbolnăvit pe 22 februarie, a fost internată cu pneumonie severă pe 3 martie şi a decedat pe 16 martie, potrivit OMS. „Niciunul dintre contactele apropiate ale acestui caz nu a dezvoltat infecţie sau simptome ale bolii la momentul redactării acestui raport”, a precizat OMS într-un document.

În urmă cu un an de zile, Ministerul Sănătăţii din China anunța primul caz de gripă aviară H3N8 la om. Era vorba despre un băiat în vârstă de patru ani din provincia centrală Henan care a fost testat pozitiv pentru tulpina H3N8 după ce a fost internat la începutul lunii aprilie 2022 cu febră şi alte simptome.

Familia pacientului creştea pui şi locuia într-o zonă în care sunt prezente raţe sălbatice. Băiatul a fost infectat direct de păsări, preciza atunci Ministerul Sănătăţii, care nu constata „nicio anomalie” în urma testelor efectuate asupra persoanelor apropiate pacientului.

De asemenea, Ministerul sublinia că riscul de contagiere pe scară largă este redus, însă atenționa totuşi locuitorii să nu se apropie de păsările moarte sau bolnave şi să meargă la medic în caz de febră sau simptome respiratorii.

Cazurile de transmitere a gripei aviare de la om la om sunt extrem de rare. Tulpinile H5N1 şi H7N9, detectate în 1997, respectiv 2013, au fost cauzele principale ale cazurilor umane de gripă aviară, potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC). Potrivit unui studiu american publicat în 2012, tulpina H3N8 ar fi provocat pneumonie fatală la peste 160 de foci de-a lungul coastelor americane în anul precedent.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românii plecați pentru o viață mai bună se întorc masiv în țară, dar se răzgândesc și...
Digi FM
Cea mai veselă familie de la Hollywood. Kate Hudson, superbă alături de mama ei, celebra Goldie Hawn, și de...
Pro FM
Christina Aguilera, irezistibilă într-un body mulat, asortat cu dresuri plasă. Cântăreața e într-o formă de...
Film Now
În anii '90, toți bărbații visau la ea, dar ea era copleșită de probleme. Cum arată Heather Locklear la 63 de...
Adevarul
Un violator care se identifică femeie a fost condamnat la 6 ani și jumătate într-o închisoare pentru bărbați
Newsweek
Legea pensiilor, schimbată. 2.400.000 pensionari au pensie mărită în octombrie. În ce zi intră banii
Digi FM
Sandra Bullock, omagiu emoționat adus regretatei actrițe Maggie Smith: Mi-a făcut viața mai dulce
Digi World
Unul dintre cele mai frumoase orașe din lume, vulnerabil în faţa creşterii nivelului mării. Plajele ar putea...
Digi Animal World
Reacția unui bărbat când se întâlnește cu un urs în fața propriului garaj. Imaginile sunt virale: „Ce calm e!”
Film Now
De ce a fost concediat Charlie Sheen din serialul "Doi bărbați și jumătate". Autodistrugerea starului care...
UTV
Zoe Kravitz a lasat totul la vedere intr-o rochie mini din dantela la Paris Fashion Week. Lookul care a...