Primele dezvăluiri făcute de femeia a cărei familie a fost ucisă cu cianură ascunsă în medicamente. Crime nerezolvate de 40 de ani

Data publicării:
capsule de tylenol
Șapte oameni au murit în 1982 după ce au luat analgezice din cutii în care cineva băgase pastile cu cianură. Foto: Pofimedia

Șapte oameni au murit în 1982 după ce au luat analgezice din cutii în care cineva băgase pastile cu cianură. Autorul nu a fost descoperit nici până acum. După 40 de ani, o femeie din statul american Wisconsin al cărei tată, mătușă și unchi au fost uciși de criminalul necunoscut, a acceptat pentru prima dată să vorbească despre modul în care aceste morți i-au schimbat viața, relatează The Guardian.

Kasia Janus a mărturisit că, după 40 de ani, încă refuză să ia Tylenol, analgezicul în care a fost ascunsă cianura, și verifică întotdeauna dacă produsele sunt sigilate corespunzător înainte de a cumpăra ceva din magazin.

Janus avea doar 4 ani când au avut loc crimele. Își amintește că era cu tatăl ei, Adam, în suburbia lor din Chicago, când a cumpărat sticla de Tylenol Extra în care cineva a strecurat pastile cu cianură. Adam Janus, care avea 27 de ani, nu se simțea bine și, fără să știe în ce pericol de moarte se afla, a luat o pastilă din cutie înainte de a merge la culcare.

Kasia a spus că încă își amintește că a auzit-o pe mama ei țipând, când soțul ei nu s-a mai trezit, a doua zi, pe 29 septembrie 1982. Paramedicii l-au dus pe Adam Janus la un spital din apropiere, unde medicii l-au declarat mort din cauza a ceea ce bănuiau atunci că ar fi fost un infarct.

Dar unchiul Kasiei, Stanley Janus, și soția lui, Theresa Tarasewicz Janus, au luat și ei pastile din aceeași sticlă de Tylenol pe care Adam o cumpărase. Stanley Janus s-a prăbușit imediat pe podeaua bucătăriei din casa Kasiei. Soția lui, cu care tocmai se căsătorise, a căzut în sufragerie la scurt timp după aceea. Ulterior, cuplul a fost declarat decedat.

Între timp, un copil de 12 ani, pe nume Mary Kellerman, a murit de asemenea subit într-o altă suburbie din Chicago, după ce a luat un Tylenol Extra-Strength. Anchetatorii au confirmat la scurt timp că în capsulele de Tylenol se afla cianura otrăvitoare. Încă trei persoane - Mary Reiner, Mary McFarland și Paula Prince - au murit într-un interval de câteva zile, după ce au luat Tylenol.

Producătorul medicamentelor, Johnson & Johnson, a retras de la vânzare 31 de milioane de cutii de Tylenol, după ce panica s-a răspândit la nivel național. În cele din urmă, Congresul a incriminat prin lege manipularea medicamentelor și a altor produse de consum, cu pedepse care pot ajunge până la închisoare pe viață.

Totuși, nimeni nu a fost arestat în legătură cu valul de crime. Autoritățile nu să discute despre potențiale teorii sau suspecți, dar spun că ancheta rămâne deschisă.

Șeful poliției din suburbia din Chicago în care a locuit Adam Janus, Joe Murphy, a declarat pentru CNN că speră că tehnologia criminalistică folosită pentru analiza ADN-ului ar putea produce în cele din urmă descoperirea de care au nevoie pentru a identifica ucigașul.

Kasia Janus posvestește că s-a confruntat uneori cu o tristețe copleșitoare, pentru că tatăl ei nu a fost prezent la ceremonia de absolvire a facultății și pentru că nu a putut să-i cunoască niciodată pe soțul și pe copiii ei.

Femeia a spus că a crezut mult timp că ea este de vină pentru moartea tatălui ei, chiar dacă era doar la grădiniță când s-a întâmplat tragedia. Dar anii de terapie și yoga au ajutat-o să-și depășească furia și vinovăția. Acum speră că se va face dreptate și că ucigașul familiei ei va fi găsit.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...