Primele condamnări pentru revoltele violente din Southport. Cele mai dure sunt pentru atacarea unei mașini în care erau trei români

Data actualizării: Data publicării:
Protest după uciderea a trei fetițe într-un atac armat. Foto: Profimedia
Protest după uciderea a trei fetițe într-un atac armat. Foto: Profimedia

În Marea Britanie au fost pronunțate primele sentințe de condamnare a revoltelor violente din Southport, izbucnite după înjunghierea mortală a trei fetițe. Din cele peste o mie de persoane arestate, aproximativ 480 au fost puse sub acuzare în legătură cu revoltele care au izbucnit în anumite părți ale Angliei și Irlandei de Nord, inițiate de extrema dreaptă, după atacul din Southport. Până acum au primit sentința cel puțin 99 de persoane, potrivit Ministerului Justiției, citat de BBC.

Doi bărbați au primit cele mai aspre pedepse cu închisoarea de până acum. David Wilkinson, în vârstă de 48 de ani, care a fost condamnat la șase ani de închisoare, și John Honey, au făcut parte dintr-o „gloată dezlănțuită” care a atacat o mașină în care se aflau trei bărbați români în Hull, la 3 august.

Honey, în vârstă de 25 de ani, a jefuit, de asemenea, magazine, inclusiv magazinul de cosmetice Lush, și a primit o pedeapsă de patru ani și opt luni, potrivit BBC.

Peste 1.000 de persoane au fost arestate până în prezent în urma revoltelor, 480 au fost inculpate și cel puțin 99 de sentințe au fost pronunțate pe măsură ce cazurile continuă să fie aduse în instanță.

Potrivit instanței, mulțimea furioasă (din care făceau parte Wilkinson și Honey) și care mărșăluia pe o stradă din Hull (un oraș-port din Yorkshire), a zărit mașina în care se aflau cei trei români, a înconjurat-o, i-a spart parbrizul și i-a atacat pe ocupanți. Temându-se pentru viața lor, românii au părăsit automobilul cu mâinile ridicate și s-au refugiat la un hotel din apropiere.

Judecătorul a spus că scenele, petrecute pe 3 august, au însumat “12 ore de violență mafiotă rasistă, alimentată de ură“, iar scenele filmate, care au fost folosite ca probe, sunt “deprimante și îngrozitoare“.

Atât Wilkinson, cât și Honey au pledat vinovat la acuzații.

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri