Incendiul devastator de la centrul comercial din orașul siberian Kemerovo este posibil să fi fost provocat de un copil, potrivit afirmațiilor viceguvernatorului regiunii.
Într-o discuție cu rudele celor dispăruți în flăcări, Vladimir Chernov, viceguvernator al regiunii Kemerovo, pol industrial din vestul Siberiei, a declarat că focul a izbucnit dintr-un loc de joacă din interiorul mall-ului.
Totul ar fi pornit de la o trambulină din cauciuc spumant, conform afirmațiilor oficialului local, transmite The New Tork Times.
„Versiunea preliminară este că unul dintre copii a avut o brichetă. Focul a pornit de la acea trambulină. Era umplută cu cauciuc spumant, care s-a aprins ca praful de pușcă”, a precizat Vladimir Chernov agenției Interfax.
Până la această oră, numărul morților în urma incendiului a ajuns la 64 de persoane, dintre care majoritatea sunt copii.
Tragedia a provocat furia locuitorilor. Mii de oameni au luat, marți, cu asalt străzie orașului Kemerovo, cerând demisia autorităților.
De asemenea, responsabilii locali sunt acuzați că ascund numărul real al morților și că mușamalizează un eșec al operațiunii de salvare.
Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din mall-ul Winter Cherry arată că flăcările au cuprins clădirea aproape instantaneu.
Ministrul rus pentru Situații de Urgență a declarat că temperatura din interiorul mall-ului a ajuns la peste 700 de grade Celsius, iar majoritatea victimelor a pierit din cauza fumului dens.
Incendiul s-a declanşat în jurul orei 11:00 GMT duminică la al treilea şi ultimul etaj al acestui mall situat pe bulevardul Lenin din centrul Kemerovo. Dotat cu o saună, mai multe săli de cinematograf şi restaurante, precum şi o sală de bowling, acest centru era extrem de aglomerat duminică.
„Cauza incendiului este neglijenţa. Norme de securitate sunt stabilite, dar modul în care acestea sunt respectate este cauza catastrofală a tuturor nenorocirilor pe care le vedem astăzi”, a declarat Anna Kuzneţova, delegat pentru drepturile copiiilor pe lângă Kremlin. „Astfel de centre comerciale există în aproape toate regiunile. Această dramă ar trebui să servească drept semnal de urgenţă pentru o verificare a sistemelor lor de securitate”, a pledat ea.
Martori la incendiu au explicat la televiziunea rusă că nu au auzit alarmele de incendiu care trebuiau să funcţioneze în mod normal.
„Nu a existat niciun anunţ, oamenii au început să alerge spre ieşire. Apoi s-a răspândit un miros de ars. Ne-am dat seama că nu este vorba de vreun exerciţiu”, a spus o femeie la televiziunea Rossia 24.
Potrivit unui martor intervievat de postul de radio rusesc BFM, clase de copii din satele vecine erau în cinematograf în momentul declanşării focului în săli închise cu cheia de către însoţitorii minorilor.
Sute de persoane s-au oferit să doneze sânge pentru a le veni în ajutor persoanelor rănite, potrivit autorităţilor locale.
Comitetul de anchetă de pe lângă Parchetul General al Rusiei a anunţat deschiderea unei anchete penale şi arestarea a patru persoane, printre care şi persoana care închiria spaţiul unde s-a declanşat incendiul, precum şi directorul societăţii care administra centrul comercial.
Un agent de securitate care a oprit alarmele de incendiu.
Pompierii s-au luptat mai mult de 14 ore cu flăcările.
Ieşirile de urgenţă au fost blocate şi există dovezi de încălcări şi ale altor măsuri de siguranţă care „au condus la consecinţe grave”, a informat Comitetul de anchetă de pe lângă Parchetul General al Rusiei.