Situație absurdă: un schior din Rusia a comandat o pereche de ochelari și s-a trezit acuzat de spionaj
Data actualizării: Data publicării:
Un schior amator din Siberia a fost găsit vinovat de achiziționarea unor ochelari considerați în Rusia ca fiind „gadgeturi de spionaj”.
Există o diversitate de gadgeturi care la ora actuală sunt ilicite în Rusia, din motivul sus-menționat, iar cazurile de „trafic ilegal cu sisteme de spionaj” au crescut exponențial între 2011 și 2017, relatează The Moscow Times, care citează surse oficiale.
Curtea Supremă de Justiție a Rusiei a declarat luna trecută că achiziționarea de astfel de gadgeturi nu poate duce la declanșarea urmării penale dacă cumpărătorul a fost „indus în eroare în privința scopului lor real”.
Alexei Zavoronkov a spus că a comandat o pereche de ochelari de schi la 30 de dolari de pe un site un China. Ochelarii erau prevăzuți cu o cameră video, însă nu bănuia că un astfel de produs este interzis în Rusia.
Bărbatul a mai precizat că oricum nu ar fi avut cum să încalce legea, deoarece perechea de ochelari nu a venit la pachet și cu un card de memorie, ceea ce însemnă că „nu puteam obține informații secrete”.
Un tribunal districtual din Kemerovo îl obligă acum pe Zavoronkov să plătească o amendă de 15.000 de ruble.