Prima „fotografie de familie” a unor Neanderthali, dezvăluită cu ajutorul cercetărilor genetice

În urmă cu peste 50.000 de ani, într-o peşteră din Siberia, trăia o comunitate de Neanderthalieni alcătuită dintr-o singură familie, în cadrul căreia femeile migrau mai mult decât bărbaţii. Un studiu genetic, publicat miercuri, schiţează contururile unei „organizări sociale” a acestor verişori îndepărtaţi şi dispăruţi ai omului modern, informează AFP.

Secvenţierea genomului Omului de Neanderthal, realizată în 2010 de suedezul Svante Paabo, recentul laureat al premiului Nobel pentru medicină, a permis trasarea în linii mari a istoriei acestei linii umane dispărute, care popula partea estică a Eurasiei cu 430.000 - 40.000 de ani în urmă.

Graţie săpăturilor arheologice, se ştie în prezent că unii dintre Neanderthalieni îşi îngropau morţii, produceau unelte elaborate şi chiar obiecte de podoabă, fiind departe de imaginea unor brute primitive care le-a fost mult timp asociată în secolul al XX-lea.

Însă oamenii de ştiinţă cunoşteau foarte puţine lucruri despre structura lor socială. Secvenţierea genetică a unui întreg grup de indivizi, cea mai vastă efectuată până acum asupra acestei specii de hominizi, a îndepărtat o parte din acest mister.

Potrivit Agerpres, noile descoperiri au fost făcute în sudul Siberiei, în Rusia, o regiune deosebit de fructuoasă pentru cercetarea ADN-ului străvechi, întrucât frigul contribuie la conservarea acestui indiciu fragil şi preţios din trecutul îndepărtat.

Din aceeaşi regiune a fost prelevat şi genomul Omului de Denisova, o altă linie umană dispărută, în peştera cu acelaşi nume, reaminteşte un comunicat publicat de Institutul Max Planck de Antropologie Evolutivă din Leipzig, unde au fost realizate cercetările în cadrul noului studiu, publicat în revista Nature. 

Un tată şi fiica lui

La o sută de kilometri distanţă de Peştera Denisova se află peşterile Şaghirskaia şi Okladnikov, ocupate de Neanderthalieni în urmă cu circa 54.000 de ani.

Multiple vestigii au fost deja recuperate de acolo, dintr-un singur strat de depozite sedimentare, care i-au făcut pe cercetători să emită ipoteza conform căreia locuitorii peşterii au trăit în cele două peşteri aproximativ în aceeaşi perioadă.

Pentru a verifica noua ipoteză, trebuia lăsat să vorbească ADN-ul, o sarcină cu atât mai delicată, cu cât nu era vorba despre schelete întregi, ci despre dinţi şi fragmente osoase risipite în interiorul peşterilor.

„Mai întâi, a trebuit să identificăm numărul indivizilor”, a explicat paleogeneticianul Stephane Peyregne, unul dintre autorii principali ai studiului. Echipa lui a utilizat noi tehnici care permit izolarea ADN-ului uman străvechi - adeseori „înecat” în contaminări microbiene - şi capturarea acestuia.

Verdictul: rămăşiţele umane provin de la 13 Neanderthalieni (şapte bărbaţi şi şase femei, inclusiv cinci copii şi tineri adolescenţi), dintre care 11 au trăit în peştera Şaghirskaia.

În ADN-ul lor mitocondrial - transmis doar de către mamă -, cercetătorii au descoperit o aceeaşi variantă genetică, fenomen cunoscut sub numele de heteroplasmie, care a persistat doar pentru câteva generaţii.

Genele au dezvăluit totodată legături parentale strânse: un tată şi fiica lui adolescentă, un băiat mic şi o femeie adultă, care ar fi fost verişoara, mătuşa sau bunica lui. Aceste detalii reprezintă dovezi directe ce atestă faptul că acei indivizi aparţineau aceleiaşi familii şi că ei au trăit în aceeaşi epocă.

Graţie geneticii, „noi producem astăzi o imagine concretă a felului în care putea să arate o comunitate de Neanderthalieni”, a declarat Benjamin Peter, care a supravegheat cercetările, alături de Svante Paabo.

„Neanderthalienii ni se par acum mult mai umani”, a adăugat el. 

Grupul analizat, apropiat genetic de Neanderthalienii din Europa de Vest, nu s-a încrucişat cu alte specii - Homo sapiens şi Omul de Denisova -, aşa cum au făcut-o Neanderthalienii din alte epoci.

Societate „patrilocală”

Diversitatea lor genetică este, de altfel, foarte slabă, semn al unei importante consangvinizări şi al unei vieţi trăite într-un mic grup de 10-20 de indivizi, mult mai redus în comparaţie cu străvechile comunităţi de Homo sapiens.

„Avem probabil de-a face cu o populaţie foarte subdivizată”, care nu trăia totuşi într-o manieră complet izolată, a declarat Stephane Peygrene.

Femeile aveau tendinţa să migreze din comunitate în comunitate pentru a procrea, bărbaţii rămâneau în clanul lor de origine. 

Această funcţionare „patrilocală”, care prevala şi la Homo sapiens, este sugerată de o diversitate genetică a cromozomilor Y (transmişi pe linie masculină) mult mai slabă decât aceea a ADN-ului mitocondrial, transmisă doar de către mame.

O astfel de organizare a fost deja sugerată după descoperirea unor fosile asemănătoare în peştera El Sidron din Spania, însă pe baza unui material genetic mai puţin diversificat, a precizat paleoantropologul Antoine Balzeau, care nu a participat la noul studiu.

„Noul studiu reprezintă o reuşită tehnică foarte interesantă pentru cercetările noastre, chiar dacă va trebui să comparăm rezultatele cu cele obţinute de la alte grupuri”, a adăugat Antoine Balzeau, cercetător la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Franţa.

Citește și: Omul de Neanderthal şi omul modern au coexistat în Europa timp de peste 2.000 de ani - studiu

Editor : Marco Badea