Prigojin, mesaj misterios de Ziua Victoriei: „Ce să facă țara, dacă s-ar adeveri că bunicuțul nu e decât un nenorocit terminat?”

Data actualizării: Data publicării:
Evgheni Prigojin transmite un mesaj video din Bahmut pe 5 mai 2023.
Evgheni Prigojin a postat un mesaj misterios în care vorbește despre un bunicuț nenorocit. Foto: Profimedia Images

Șeful armatei private Wagner a postat, marți, un mesaj pe canalul său de Telegram în care vorbește despre situația luptelor de la Bahmut și despre divergențele pe care le are cu cei din conducerea armatei Federației Ruse. În acelasi mesaj, Prigojin  face referire și la „un bunicuț fericit” care s-ar putea să nu fie nimic altceva decât un „nenorocit terminat”, transmite publicația independentă Meduza

Evghenii Prigojin s-a plâns, din nou, de lipsa muniției și a acuzat ministerul apărării că nu și-a îndeplinit promisiunea de a livra armamentul de care au nevoie mercenarii săi. 

„Sun oameni care luptă, dar sunt și oameni care o dată în viață, undeva, au învățat că trebuie să existe rezerve și tot adună și adună aceste stocuri. Industria tot produce aceste obuze și în loc să le transmită trupelor, ele sunt adunate în depozite. Pentru ce? Nimeni nu știe. Și în loc să fie consumate aceste obuze, cu care să ucidem dușmanul, să salvăm viața soldatului nostru, ei ne ucid soldații noștri”. 

Dincolo de mesajul plin de nemulțumire la adresa celor din ministerul de la Moscova, Prigojin a vorbit și despre „un bunicuț fericit”, fără a specifica clar la cine se referă. 

„Bunicuțul fericit se gândește că-i este bine. Dar ce să facă țara mai departe? Dacă el va avea dreptate, să ne dea Dumnezeu sănătate la toți. Dar ce să facă țara, ce să facă copiii noștri, nepoții noștri, viitorul Rusiei și cum să câștigăm războiul, dacă, din întâmplare, eu doar presupun, s-ar adeveri că acest bunucuț este un nenorocit ordinar”? 

Prigojin a publicat mesajul video de 27 de minute, la puțin timp după încheierea paradei din Piața Roșie. În cadrul paradei care s-a termniat mult mai repede decât în mod normal și a durat doar 40 de minute, cu un singur tanc din epoca stalinistă care a defilat pe piatra din piață, Putin a părut extrem de fericit pe durata întregii manifestații și chiar le-a urat rușilor „să aibă o Zi a Vitoriei fericită”. 

Prigojin, în ultima perioadă, a ieșit în evidență prin mesaje extrem de dure trasmise conducerii de la Moscova, recent, într-un discurs plin de înjurături, acesta i-a acuzat pe Șeful Statului major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, și pe ministrul Apărării, Serghei Șoigu că nu furnizează mercenarilor săi munițiile cerute. Acesta a spus că luptătorii săi au la dispoziție cu "70 la sută mai puțină muniție" decât ar fi necesar și i-a învinovățit pe cei doi pentru moartea luptătorilor ruși. Prigojin s-a plâns în mod repetat, în ultimele luni, de lipsa de sprijin din partea armatei ruse. Pe 29 aprilie, acesta a amenințat că va abandona pozițiile ocupate de mercenarii săi în Bahmut dacă nu primește mai multe provizii de din partea Kremlinului.


La câteva zile distanță, șeful mercenarilor a declarat că își va retrage trupele din Bahmut pe 10 mai pentru "a-și linge rănile" după ce a acuzat ministrul Apărării și șeful Statului Major din Rusia că nu furnizează suficiente muniții luptătorilor săi. "Declar în numele luptătorilor Wagner, în numele comandamentului Wagner, că pe 10 mai 2023 suntem obligați să transferăm pozițiile din Bahmut unităților ministerului Apărării și să retragem ce a mai rămas din Wagner în taberele de logistică pentru a ne linge rănile", a declarat Prigojin. "Retrag unitățile Wagner din Bahmut pentru că în absența munițiilor sunt condamnați să moară fără sens", a adăugat acesta.

Cu toate acestea, tot în mesajul de astazi, a anunțat că nu se va retrage, deocamdată. În schimb a acuzat că „se face tot posibilul ca frontul să se prăbuşească”, referindu-se la unitatea armatei regulate ruse care „a fugit şi şi-a abandonat poziţiile” pe unul dintre flancurile din Bahmut şi a lăsat fără protecţie o zonă de aproape 2 kilometri lăţime şi 500 de kilometri adâncime.

Editor : Alexandru Rotaru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei