Prigojin îi acuză pe șefii armatei ruse că „lucrează în favoarea inamicului” pentru că refuză să ofere muniții mercenarilor Wagner

Data actualizării: Data publicării:
Evgheni Prigojin vs Vladimir Putin
Evgheni Prigojin și Vladimir Putin. Colaj foto: Profimedia Images

Fondatorul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, a acuzat luni responsabili militari ruşi că refuză să ofere acesteia muniţiile de care are nevoie în războiul din Ucraina, unde combatanţii Wagner sunt în prima linie în asediul asupra oraşului Bahmut.

„Cu toate cunoştinţele şi contactele mele, nu reuşesc să rezolv această problemă”, a spus Prigojin într-un mesaj pe Telegram, citat de agenţiile Reuters şi EFE, preluate de Agerpres.

Un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, Prigojin a căzut în dizgraţia elitei politico-militare ruse, deşi gruparea Wagner a obţinut pe frontul ucrainean succese care contrastează cu ineficienţa trupelor regulate ale armatei ruse.

Potrivit lui Prigojin, industria militară a Rusiei produce acum suficiente muniţii pentru a susţine acest război, iar deficienţele de aprovizionare a trupelor sale sunt rezultatul unor decizii deliberate ale unor responsabili militari ruşi, pe care însă s-a ferit să-i numească.

„Cei care ne împiedică să câştigăm acest război lucrează categoric în favoarea inamicul”, i-a acuzat el în continuare pe cei la care se referă, spunând în plus despre aceştia că „mănâncă micul dejun, prânzul şi cina în farfurii aurite” şi îşi trimit rudele în vacanţe în Dubai.

Grupul Wagner a pierdut până acum în Ucraina în jur de 30.000 de luptători - morți sau răniți. Recent, mercenarii Wagner s-au plâns pe rețelele sociale, de faptul că sunt abandonați și lipsiți de arme și muniții.

O caracteristică a războiului început de Rusia în urmă cu aproape un an este consumul mare de muniţii, în special a obuzelor. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat săptămâna trecută că armata ucraineană consumă o cantitate de muniţii de câteva ori mai mare decât capacitatea de producţie a statelor NATO care-i oferă ajutor militar.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”