Prigojin e convins că e interzis la televiziunea rusă de stat: „Vor primi o palmă. Wagner nu este o bucată de săpun”

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0773989798
Evgheni Prigojin, fostul lider al mercenarilor Wagner. Foto: Profimedia Images

Şeful Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat că este convins că înalți oficiali de la Kremlin au interzis relatările despre el în mass-media de stat, avertizând că o astfel de abordare înșelătoare ar duce la o reacție negativă din partea poporului rus în câteva luni, transmite Reuters.

Evgheni Prigojin, liderul mercenarilor Wagner, este cel mai marcant membru al cercului președintelui Vladimir Putin, care a dobândit o notorietate extinsă în cele 15 luni de război din Ucraina. Prigojin a susținut că mercenarii săi au obținut controlul asupra orașului ucrainean Bahmut la începutul acestei luni, lucru negat de Ucraina, dar televiziunea de stat rusă i-a acordat puțină atenție.

Prigojin, care a glumit săptămâna trecută că porecla sa ar trebui să fie „măcelarul lui Putin”, mai degrabă decât „bucătarul lui Putin”, a susținut că a cucerit orașul ucrainean Bahmut la începutul acestei luni, dar rolul său în această victorie a fost minimalizat la televiziunea de stat.

Prigojin și-a făcut un renume impunând o disciplină brutală mercenarilor săi și folosind un limbaj obscen pentru a-i insulta pe cei mai importanți șefi militari ai lui Putin, inclusiv pe ministrul Apărării Serghei Șoigu.

După ce a făcut anunțul despre cucerirea Bahmutului, televiziunea de stat rusă a ignorat această veste timp de 20 de ore și nu a difuzat discursul de victorie al lui Prigojin.

Întrebat despre această situație, Prigojin a folosit o serie de proverbe rusești pentru a-i ironiza pe cei responsabili, pe post de răspuns: „Ceea ce este interzis este întotdeauna mai dulce. Wagner nu este o bucată de săpun alunecos pe care birocrații s-au obișnuit să o bage peste tot. Wagner este o suliță, un stilet pe care nu-l poți ascunde. Sunt absolut convins că au interzis preluarea. Faptul că birocrații de la nivel înalt, chiar acele turnuri ale Kremlinului, încearcă să închidă gura tuturor pentru ca aceștia să nu vorbească despre Wagner nu va face decât să dea un nou imbold poporului”.

O astfel de abordare, a spus el, ar provoca o reacție negativă din partea poporului rus.

„Pe termen lung vor primi o palmă de la popor pentru că au încercat să închidă gura și urechile tuturor”, a mai spus el.

Kremlinul și Ministerul Apărării au ignorat ieșirile lui Prigojin, care par să încalce regulile sistemului politic strict controlat, creat de Putin.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu a cedat în faţa mulţimii! Îmbrânceala care l-a deranjat, ce a făcut imediat a...
Digi FM
O femeie din Baia Mare a devenit mamă de gemeni la 57 de ani: „Este ceva magic, am fost foarte încântată!” Ea...
Pro FM
Lady Gaga, la 15 ani de când a apărut într-o rochie din carne: „Vreau ca oamenii să-și amintească de mine ca...
Film Now
O recunoști pe actrița cu carieră legendară și trei Globuri de Aur? Pozată alături de asistentul ei, la o zi...
Adevarul
Povestea „omului de oțel”, cel mai înverșunat inamic al extremismului. A încercat să suprime Mișcarea...
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile la Mica Recalculare dacă nu completezi corect adeverințele? Mai iei bani?
Digi FM
Cristina Cioran, primele declarații după ce tatăl copiilor ei a fost reținut într-un dosar de trafic de...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Panică pe aeroportul din Boston! O femeie a fost înțepată de un scorpion când își ridica bagajul
Film Now
Ridley Scott a înfuriat guvernanții din Malta: “Nu m-aș întoarce acolo în vacanță”. Regizorul a filmat...
UTV
Irina Shayk a întors toate privile la Carnavalul de la Rio de Janeiro