Live Text Zelenski a vorbit cu Macron despre vizita în China. Prigojin: Ideal ar fi ca Rusia să anunțe sfârșitul operațiunii militare
Suntem în ziua cu numărul 416 a războiului din Ucraina. Șeful grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, spune că ofensiva în Ucraina ar trebui să înceteze. Acesta a îndemnat autoritățile rusești să anunțe terminarea "operațiunii militare speciale" și să se concentreze exclusiv pe apărarea teritoriilor cucerite până acum. Între timp, autoritățile ucrainene continuă să caute supraviețuitori sub dărâmăturile blocurilor lovite cu rachete rusești la Sloviansk. Cel puțin nouă oameni, printre care și un copil de doi ani, au murit aici, iar 21 au fost răniți. Președintele Volodimir Zelenski a numit Rusia un "stat malefic" și a spus că victoria în acest război este o datorie a Ucrainei pentru întreaga umanitate.
LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.
Cel puțin 11 persoane au murit în urma bombardamentelor din Sloviansk
ACTUALIZARE 20:50 Cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa într-un atac rus cu rachetă asupra unui imobil din Sloviansk, estul Ucrainei, în timp ce Moscova revendică cuceriri teritoriale în apropiere de Bahmut, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Numărul victimelor bombardamentelor din Sloviansk a crescut la 11 persoane", a declarat pentru televiziune purtătorul de cuvânt al Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă din regiunea Doneţk, Veronika Bakhal. Un bilanţ anterior indica nouă morţi, între care un copil de doi ani, şi 21 de răniţi în acest atac asupra Sloviansk, un oraş situat la 45 de kilometri nord-vest de Bahmut.
Sloviansk se află într-o parte a regiunii Doneţk sub control ucrainean, la 45 de kilometri nord-vest de Bahmut, în apropiere de teritoriul controlat de Rusia. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că „bombardează brutal” clădiri rezidenţiale şi „ucide oameni în plină zi”.
Zelenski anunţă că a discutat cu Macron despre vizita acestuia în China
ACTUALIZARE 19:40 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că a discutat cu omologul său francez Emmanuel Macron despre vizita acestuia în China şi ale cărui remarci recente au atras critici în Europa şi Statele Unite, relatează AFP.
„Am avut o conversaţie de aproape o oră şi jumătate cu preşedintele francez Emmanuel Macron (...) S-au discutat rezultatele recentei vizite a preşedintelui Macron în China”, a spus Zelenski pe Telegram.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Macron a stârnit proteste la sfârşitul vizitei sale de stat în China, spunând că Europa nu ar trebui să se alinieze automat cu Statele Unite sau Beijing în cazul unui conflict privind Taiwanul. El a declarat apoi că a fi un „aliat” al Statelor Unite nu înseamnă neapărat a fi „vasal”.
Vizita preşedintelui francez în China a fost dominată de discuţiile despre războiul din Ucraina, Beijingul fiind un partener apropiat al Moscovei.
Putin a schimbat prin lege fusul orar din teritoriile anexate din Ucraina
ACTUALIZARE 15:50. Președintele rus Putin a semnat o lege pentru schimbarea fusurilor orare din teritoriile anexate din Ucraina - Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson, după ora Moscovei. Decizia a fost anunțată printr-un decret publicat vineri pe site-ul guvernului, scrie CNN.
Neoficial, regiunile au funcționat deja după ora Moscovei de la anexare.
Conform legii adoptate, aceste patru regiuni sunt incluse în al doilea fus orar (ora Moscovei, UTC + 3), trecând de la ora Kievului UTC + 2 (o oră mai puțin decât în Moscova) iarna și UTC + 3 vara.
În septembrie 2022, Putin a proclamat anexarea celor patru regiuni și a declarat că oamenii care trăiesc în regiunile ocupate „Lugansk și Donețk, Herson și Zaporojie devin cetățenii noștri. Pentru totdeauna”.
Acest lucru a fost anunțat în cadrul unei ceremonii de asimilare a regiunilor, care reprezintă 18% din Ucraina, în urma referendumurilor ilegale în care oficialii pro-ruși din zonele controlate au votat dacă teritoriile ar trebui să se alăture Rusiei.
52.000 de ruși au primit ordin de recrutare de la 1 aprilie
ACTUALIZARE 15:15 În ciuda apelului lui Prigojin pentru încetarea așa-zisei "operațiuni militare speciale", președintele rus Vladimir Putin se pregătește pentru un război de durată, estimează Ministerul britanic al Apărării.
În raportul zilinic, instituția subliniază că o nouă lege care prevede înființarea unui registru digital de recrutare va face mai dificilă pentru bărbații ruși evitarea chemării în armată.
Actul de recrutare va intra într-un portal al serviciilor publice, iar acest lucru va putea fi folosit pentru a-i împiedica pe rușii recrutați să iasă din țară ori să se angajeze.
Potrivit șefului centrului de mobilizare al Rusiei, 52.000 de bărbați au primit ordin de recrutare, de la 1 aprilie și până acum, iar această campanie urmează să se deruleze până la jumătatea lunii iulie, scrie agenția TASS.
Până acum aproximativ 50.000 dintre cei care au primit ordinul de recrutare s-au prezentat la comisariatele de care aparțin, iar 21.000 dintre ei au fost declarați apți pentru serviciul militar.
Statele G7 au promis un ajutor de 5 miliarde de dolari Ucrainei
Ucraina va primi o tranșă de ajutor în valoare de 5 miliarde de dolari din partea statelor G7, a anunțat premierul Ucrainei, Denis Șmîhal, scrie The Guardian.
Potrivit acestuia, s-a ajuns la acest acord după întâlniri cu Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional.
Elveția s-a angajat la rândul ei să acorde Ucrainei două miliarde de dolari pe durata a șase ani, iar Danemarca va crea un fond special în valoare de un miliard de dolari.
Spania, Irlanda, Japonia, Lituania, Letonia, Islanda și Țările de Jos vor asigura și ele sprijin suplimentar, a spus Denis Șmîhal.
Evgheni Prigojin cere încetarea ofensivei în Ucraina
Liderul grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, spune că Rusia ar trebui să înceteze faza ofensivă a "operațiunii militare speciale" - denumirea dată de autoritățile rusești invaziei din Ucraina și să se concentreze doar pe apărarea pozițiilor pe care le deține în prezent, afirmând că Rusia și-a îndeplinit deja obiectivele.
"Pentru autorități și pentru societate, în general. Este necesar, astăzi, să punem un punct decisiv operațiunii militare speciale. Scenariul ideal este să anunțăm sfârșitul operațiunii militare speciale, să informăm pe toată lumea că Rusia și-a atins obiectivele, iar într-un sens chiar și le-a atins. Am eliminat un număr uriaș de luptători ai Forțelor Armate Ucrainene și putem raporta că sarcinile operațiunii militare speciale au fost îndeplinte", a scris acesta.
"În teorie, Rusia și-a atins obiectivele prin distrugerea unei mari părți a populației active masculine a Ucrainei și prin intimidarea unei alte părți, care a fugit în Europa. Rusia a tăiat accesul la Marea Azov și la o mare parte din Marea Neagră, capturând porțiuni mari din teritoriul Ucrainei și creând un coridor terestru spre Crimeea. Acum nu a mai rămas decât un singur lucru de făcut: să ne poziționăm bine pe terenul câștigat și să ne consolidăm poziția în teritoriile pe care le avem", a scris Prigojin.
Acesta a adăugat că, în urma războiului, "Ucraina este acum un stat cu o orientare absolut naționalistă" și nu o țară care se consideră o parte a Rusiei.
Prigojin a adăugat că Ucraina va pierde războiul chiar și dacă Rusia încetează ofensiva, deoarece "aceste teritorii, care astăzi sunt sub controlul Federației Ruse, pot rămâne la dispoziția Federației Ruse pentru mulți ani".
Nouă morți în atacul cu rachete de la Sloviansk
Cel puțin nouă oameni au murit, printre care și un copil de doi ani și 21 au fost răniți în urma atacului cu rachete din Sloviansk. Serviciile de urgență ucrainene încă mai caută patru persoane care sunt date dispărute. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne din Ucraina, 7 rachete au lovit vineri orașul și au avariat 34 de blocuri de locuințe, 20 de case, obiective de infrastructură civilă și 12 mașini.
"Operațiunile de salvare sunt în curs, în Sloviansk, regiunea Donețk. Încă o lovitură a teroriștilor. Rachete S-300 lansate asupra unor zone rezidențiale, asupra unor clădiri civile obișnuite. Oamenii zac sub dărâmături. Facem tot ce putem pentru a-i salva pe cei răniți. (...) Condoleanțele mele celor care au pierdut persoane iubite. Nicio singură oră în această săptămână de dinainte de Paște nu a trecut fără să fim martori la crimele și teroarea rusă. Acesta este un stat malefic și va pierde. Victoria noastră este o datorie pe care o avem pentru umanintate. Și vom fi victorioși", a transmis președintele Volodimir Zelenski.
Atacurile asupra civililor din Sloviansk au avut loc vineri, la ora 18:00, a declarat guvernatorului regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko. Rușii ar fi folosit rachete S-300 modificate.
De regulă, aceste sisteme sol-aer sunt folosite pentru apărarea antiaeriană, însă armata rusă le folosește tot mai des pentru bombardamente la sol, un semn că trupele invadatoare au probleme cu alimentarea cu muniție.
Jurnaliștii AFP, care au ajuns la locul exploziilor, au relatat că angajații serviciilor de urgență încercau să îndepărteze dărâmăturile pentru a ajunge la victime.
Cea de-a noua persoană decedată, o femeie, a fost scoasă dintre dărâmături noaptea trecută, înainte de miezul nopții.
Exploziile au afectat și un loc de joacă, iar pe străzi, printre resturi, puteau fi văzute și cărți de colorat pentru copii.
Orașul Sloviansk, controlat de Ucraina, se află la 45 de kilometri nord-vest de Bahmut, localitatea în care se dau lupte încă din vara anului trecut.
Editor : D.R.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News