Preşedinţia cehă a UE a stabilit calendarul pentru decizia de aderare a României la Schengen

Data publicării:
indicator de intrare in localitatea schengen
Gestul guvernul austriac de a se opune aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen este criticat în presa austriacă. Foto: Profimedia Images

Președinția cehă a Consiliului Uniunii Europene a stabilit calendarul pentru decizia de aderare a României, Bulgariei și Croației la spațiul unic european. Decizia finală ar urma să fie luată la începutul lunii decembrie, în Consiliul JAI.

„Am primit de la președinția Cehiei a Consiliului UE felicitări pentru reușita vizitelor de verificare privind condițiile Schengen din țara noastră, precum și calendarul pentru decizia de aderare a României, Bulgariei și Croației la spațiul unic european”, a scris europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, pe Facebook.

Potrivit calendarului, vor fi două reuniuni europene în luna noiembrie, iar votul decisiv va avea loc pe 9 decembrie în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne.

„Pe 9 noiembrie, președinția cehă va informa Comitetul Reprezentanților Permanenți (COREPER) despre aceste vizite și rezultatele pozitive - cele din România ne privesc direct, mai ales că din 2011 numai rezultate pozitive avem, dar nu suntem încă în Schengen. Vă amintesc că Olanda ceruse aceste noi vizite, pentru ”informații actualizate” despre modul în care România îndeplinește condițiile de aderare. COREPER va primi raportul acestor vizite la întâlnirea din noiembrie.

Pe 15 noiembrie, concluziile vor fi prezentate și la întâlnirea de pregătire a Consiliului Justiție și Afaceri Interne ( JAI - consiliul ce reunește miniștrii justiției și afacerilor interne ai celor 27 de state membre ale Uniunii Europene).

Pe 8 și 9 decembrie se reunește Consiliul Justiție și Afaceri Interne și vom avea o decizie privind aderarea României, Bulgariei și Croației la Schengen.”, scrie Vlad Gheorghe.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri că a discutat cu oficiali europeni despre aderarea României la Schengen, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o la Bruxelles, spunând că mai rămân de clarificat unele aspecte pentru ca autorităţile olandeze să fie convinse că ţara noastră îndeplineşte condiţiile pentru a fi primită în spaţiul de liberă circulaţie.

Citește și Surse: Premierul Ciucă le-a cerut europarlamentarilor României să renunțe la discursurile agresive pe subiectul Schengen

„Nu mai e timp de pierdut. Locul României este în Schengen”, a afirmat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, după întâlnirea cu premierul de săptămâna trecută.

„Rezoluția adoptată recent de Parlamentul European recunoaște pe deplin așteptările legitime ale României privind aderarea la Spațiul Schengen, ceea ce ne dă încredere că acțiunile consistente asumate de România privind aplicarea standardelor acquis-ului Schengen oferă baza solidă pentru adoptarea rapidă a unei decizii politice favorabile”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat al guvernului.

Citește și EXCLUSIV Siegfried Mureșan explică de ce Rutte nu vrea România în Schengen: ”Are un guvern fragil, cu o majoritate fragilă”

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trucul neobișnuit, ieftin și necunoscut de șoferi, prin care eviți aburirea parbrizului mașinii în timpul...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Adevărul despre conflictul dintre Liviu Teodorescu și Marius Moga: „După ce am plecat de la el, am explodat”
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Un important bancher anunță momentul în care vom intra oficial în criză. „Cei 250 miliarde euro s-au dus 90%...
Newsweek
Nouă formulă de calcul pentru pensiile speciale și militare. Pensionarii rămân cu mai mulți bani
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Jennifer Lopez face furori în cea mai scurtă salopetă, în turneul de promovare pentru „Unstoppable”...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...