Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a anunţat marţi că pune capăt tuturor acordurilor şi înţelegerilor cu Israelul şi SUA, conform agenţiei palestiniene de ştiri Wafa, citată de DPA, potrivit Agerpres.
"Organizaţia de Eliberare a Palestinei şi statul Palestina renunţă începând de astăzi (marţi - n.r.) la toate acordurile şi înţelegerile cu guvernele american şi israelian", a spus Abbas la o reuniune de urgenţă, citat de Wafa.
Liderul palestinian a precizat că decizia vizează şi înţelegerile din domeniul securităţii. Abbas a ameninţat cu decizii similare şi în trecut, însă nu a implementat încă niciuna dintre ele.
Declaraţia lui Abbas vine ca răspuns la planurile Israelului de a anexa colonii şi Valea Iordanului din Cisiordania ocupată.
Abbas a mai spus că Israelul va trebui "să îşi asume toate responsabilităţile şi obligaţiile în faţa comunităţii internaţionale ca putere ocupantă asupra teritoriului statului palestinian ocupat", conform Wada.
Statele Unite, ca "prim partener al guvernului israelian de ocupaţie", vor fi "pe deplin responsabile de oprimarea poporului palestinian", a adăugat Abbas.
Noul guvern israelian intenţionează să anexeze colonii şi Valea Iordanului din Cisiordania, în acord cu planul preşedintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu.
Planul, anunţat la sfârşitul lunii ianuarie, a fost extrem de criticat, iar palestinienii l-au respins de teama că ar recunoaşte revendicările israeliene asupra unor părţi din Cisiordania pe care le vor pentru un viitor stat al lor.
Leadership-ul palestinian boicotează guvernul american de când preşedintele american Donald Trump a recunoscut unilateral Ierusalimul drept capitală a Israelului la sfârşitul lui 2017.
Editor: I. I.