Preşedintele FIFA apără Qatarul și respinge „lecţiile de morală” ale Occidentului. „Astăzi mă simt arab, gay, muncitor migrant”

Data actualizării: Data publicării:
SOCCER FIFA WORLD CUP QATAR 2022 - Gianni Infantino press conference
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino. Foto: Profimedia Images

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a afirmat sâmbătă că se simte „arab”, „gay” și „muncitor migrant”, criticând cu fermitate, în ajunul deschiderii Cupei Mondiale de fotbal 2022, „lecţiile de morală” ale denigratorilor Qatarului care denotă, în opinia sa, „ipocrizie”, relatează AFP.

Într-o conferinţă de presă începută cu un lung monolog, conducătorul FIFA a scos în evidenţă originile sale italiene, asigurând că se simte aproape de migranţii veniţi să lucreze la Doha în condiţii criticate de organizaţiile de apărare a drepturilor Omului.

Astăzi, eu sunt qatarian, astăzi mă simt arab, astăzi mă simt african, astăzi mă simt gay, astăzi mă simt handicapat, astăzi mă simt muncitor migrant, a spus Infantino la începutul alocuţiunii sale.

Acest lucru mă face să mă întorc la propria mea poveste, pentru că sunt fiul unor muncitori migranţi, a spus Infantino. Ştiu ce înseamnă să fii discriminat, hărţuit, în calitate de străin. Copil fiind, am fost discriminat în Elveţia pentru că eram roşcat şi aveam pistrui, eram italian, vorbeam prost germană”, a adăugat el.

În faţa numeroaselor critici cu care FIFA s-a confruntat din cauza condiţiilor de muncă ale muncitorilor pe şantierele Cupei Mondiale, Gianni Infantino a afirmat că Federaţia internaţională a fost tot timpul preocupată de soarta acestora.

Printre marile companii care câştigă miliarde în Qatar, câte dintre acestea au rezolvat problema muncitorilor migranţi? Niciuna, pentru că o schimbare de legislaţie ar însemna mai puţin profit. Dar noi, noi am făcut-o, a precizat Infantino.

De la desemnarea, la finele lui 2010, pentru organizarea acestui eveniment planetar, obţinut spre surprinderea generală în defavoarea Statelor Unite, Qatarul a fost ţinta constantă a numeroase critici privind acuzaţii de corupţie, condiţiile de muncă inumane pentru migranţi, respectarea drepturilor femeilor şi comunităţii LGBTQ+, precum şi impactul asupra mediului, notează Agerpres.

Dar aceste acuzaţii au fost respinse categoric de autorităţi, care au subliniat că au reformat legile privitoare la muncă, precum şi de organizatorii Cupei Mondiale, care au asigurat că membrii comunităţii LGBTQ+ vor fi găzduiţi fără discriminare, în ciuda legilor care incriminează relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex în această ţară.

Aceste lecţii de morală, părtinitoare, sunt doar ipocrizie, a mai spus Gianni Infantino, aflat la cârma FIFA din 2016 şi singurul candidat la succesiunea sa în 2023.

Infantino, născut în Elveția, a spus că națiunile europene ar trebui să își ceară scuze pentru actele comise în propriile lor istorii, în loc să se concentreze pe problemele lucrătorilor migranți din Qatar.

Pentru tot ceea ce noi, europenii, am făcut timp de 3.000 de ani, noi trebuie să ne cerem scuze pentru următorii 3.000 de ani înainte de a începe să dăm lecţii de morală altora, a ținut să precizeze șeful FIFA.

În privinţa drepturilor LGBTQ+, oficialul elveţian a asigurat că autorităţile qatariene l-au asigurat că toată lumea este binevenităpe durata Cupei Mondiale.

„Am dificultăți în a înțelege criticile. Trebuie să investim în a ajuta acești oameni, în educație și pentru a le oferi un viitor mai bun și mai multă speranță. Ar trebui să ne educăm cu toții, multe lucruri nu sunt perfecte, dar reforma și schimbarea necesită timp. Această lecție de morală unilaterală este doar ipocrizie. Mă întreb de ce nimeni nu recunoaște progresele făcute aici din 2016, s-a mai arătat indignat Infantino, citat de BBC Sport.

Nu este ușor să fii criticat pentru decizii care au fost luate acum 12 ani. Qatar este gata pentru eveniment și va asigur că va fi cea mai bună Cupă Mondială văzută vreodată. Nu trebuie să apăr Qatarul, ei se pot apăra singuri. Eu apăr fotbalul. Qatarul a făcut progrese”, a mai spus șeful FIFA.

Spre finalul monologului a ținut să adauge: „Bineînțeles că nu sunt din qatar, nu sunt arab, african, homosexual, cu dizabilități sau un muncitor migrant. Dar mă simt ca ei pentru că știu ce înseamnă să fii discriminat și agresat ca străin într-o țară străină".

Qatarul a fost presat să construiască un centru pentru lucrătorii migranți, iar Infantino a anunțat un „birou dedicat și permanent” la Doha, în urma discuțiilor cu guvernul Qatar și Organizația Internațională a Muncii (OIM). El a mai spus că fiecare lucrător care are un accident de muncă „primește despăgubiri prin lege”. „În funcție de amploare, poate primi câțiva ani de salariu”, a adăugat el.

Infantino a mai spus că o parte din veniturile FIFA World Cup Qatar 2022 vor intra în educație, anunțând semnarea unui acord care va ajuta 25 de milioane de copii și femei din India.

Cu doar două zile înainte de începerea turneului, FIFA și-a schimbat politica și a anunțat că nu se va servi alcool pe niciunul dintre cele opt stadioane ale Cupei Mondiale.

Vorbind despre această decizie, Infantino a spus: „Dacă aceasta este cea mai mare problemă pe care o avem la Cupa Mondială, atunci îmi voi da demisia imediat și mă voi duce la plajă să mă relaxez”.

„Permiteți-mi mai întâi să vă asigur că fiecare decizie luată la această Cupă Mondială este o decizie comună între Qatar și FIFA”, a mai transmis șeful FIFA.

Cupa Mondială 2022 debutează duminică cu meciul dintre Qatar şi Ecuador şi se încheie pe 18 decembrie.

Citește și: Începe „Cupa Mondială a Rușinii”. Cum a ajuns Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar să numere acuzații de crimă, sclavie și corupție

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri