„Preluăm controlul asupra închisorii”. Arestări în masă în rândul polițiștilor din Mexic

Data actualizării: Data publicării:
police

Autorităţile mexicane au arestat joi 250 de agenţi în uniformă, poliţişti şi agenţi municipali de întreţinere a spaţiului public, ca răspuns la o rată a infracţionalităţii crescută, dar au descoperit că 20 dintre ei nici nu făceau parte din forţele de ordine, informează vineri AFP.



Dintre cei 368 de agenţi care lucrau în municipiul Tehuacan, în statul Puebla (centru), „20 se aflau în situaţie ilegală, nu erau înregistraţi, nu au trecut examenele de control şi testele de îndemânare", a declarat pentru presă Jesus Morales, secretar pentru Securitate Publică al statului Puebla.

Autorităţile statului au decis să preia controlul asupra poliţiei municipale din Tehuacan şi altor servicii, suspectate de legături cu crima organizată.

„Suntem îngrijoraţi de omisiunile şi complicităţile posibile ce pot exista cu crima organizată, există anomalii şi le vom ancheta", a declarat Diodoro Carrasco, secretar general al statului Puebla.

„Preluăm controlul asupra închisorii, departamentului de poliţie, departamentului de circulaţie şi centrului pentru intervenţie de urgenţă", a adăugat Morales.

Autorităţile se află încă în căutarea a 113 agenţi care nu lucrau joi. „Anchetăm asupra motivelor pentru care ei nu s-au prezentat (la lucru), inclusiv comandanţii. Îi căutăm", a spus el.

Tehuacan este situat la 252 de kilometri de capitala mexicană şi are o populaţie de circa 320.000 de locuitori. Acesta este al treilea municipiu din statul Puebla a cărui securitate este preluată de guvern. În primul, San Martin Texmelucan, 200 de poliţişti au fost destituiţi din funcţie şi dezarmaţi la 2 mai, suspectaţi de legături cu grupuri criminale specializate în furt de carburant din conductele companiei Pemex (Petroleos Mexicanos).

În 21 iunie, în Ciudad Serdan, la 237 de kilometri de Mexic, directorul poliţiei municipale şi 35 de agenţi au fost de asemenea arestaţi.

Operaţiuni similare au avut loc în alte localităţi din Mexic, pradă unui val de violenţe cauzate de traficul de droguri.

Sursă: Agerpres.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...