Exclusiv Povestea tânărului care a fugit din armata Republicii Moldova. „După ce au aflat că sunt homosexual nu m-am mai simțit în siguranță”

Marco Badea Data actualizării: Data publicării:
Colaj Foto: Profimedia Images & Marian Pavelscu/ Instagram
Armata Republicii Moldova numără un personal activ de aproximativ 5.100 de persoane. Cazurile ca cel al lui Marin Pavlescu nu sunt izolate, iar violența este o problemă care se întâlnește destul de des în mediul militar. Colaj Foto: Profimedia Images & Marin Pavlescu/ Instagram

Săptămâna trecută, un tânăr militar în termen din Republica Moldova, care se afla în concediu, a făcut public un mesaj video pe contul personal de Instagram, în care și-a făcut publică orientarea sexuală și a declarat că nu se va mai întoarce în armată, deoarece a fost supus abuzurilor și tratamentului degradant, după ce s-a aflat că este gay. Acesta a declarat că nu se mai simte în siguranță, pentru că este zilnic hărțuit, precizând că își asumă consecințele și înțelege că acțiunile sale vor fi apreciate ca un act de dezertare. Ulterior, Ministerul Apărării a declarat că s-a autosesizat pe marginea acestui caz și că a fost pornită o anchetă internă. Digi24.ro a discutat cu Marin Pavlescu despre contextul în care s-a aflat despre identitatea lui sexuală, despre cum s-a simțit în lunile petrecute în armată, dar și despre ce ar vrea să facă mai departe. 

„Mă numesc Marin Pavlescu. Sunt militarul în termen de orientare homosexuală despre care s-a scris ieri în presă. Astăzi trebuie să mă prezint la orele 16:00 la unitatea militară, din concediu. Însă, în ultimele 6 luni am fost supus hărțuirii în unitatea militară pe motiv că sunt gay. Astfel, am decis să nu mă întorc. Sunt pe deplin conștient că acțiunile mele vor fi apreciate ca dezertare. Îmi asum răspunderea pentru posibila pedeapsă, inclusiv cu închisoare, dacă judecătorul va considera necesar să mi-o aplice. Eu îmi datorez, în primul rând mie, respect și o șansă la fericire. Am satisfăcut serviciul militar din aprilie, 2021, până la ieșirea în concediu. În acest timp, am făcut cu greu față tratamentului degradant și umilitor la care am fost supus zilnic, inclusiv de conducere”, declara Marin în videoclipul postat pe 10 noiembrie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Începutul în armată

Marin Pavlescu a fost încorporat în forțele armate ale Republicii Moldova, în cadrul Brigăzii nr. 2 Infanterie Motorizată „Ștefan Cel Mare” din Chișinău, pe data de 20 aprilie 2021. Acesta a povestit pentru Digi24.ro cât de grele au fost condițiile din unitate și prima lună în serviciul militar. 

După ce am împlinit vârsta de 18 ani mă tot gândeam la serviciul militar, dacă voi fi încorporat sau nu. Mama îmi spunea să mă duc să-l fac, că e pentru toți obligatoriu. Îmi ziceau rudele că un an nu e așa de mult, totul va fi bine. Atât că ei, inclusiv mama, nu știau despre identitatea mea sexuală. Ceva m-a convins să o ascult pe mama și am sunat să cer informații. M-au întrebat dacă aș vrea să fac armata și am decis să fiu sincer, am spus că nu. Mi-au zis că nu am încotro deja” a declarat Marin Pavlescu. 

Despre condițiile din armata de peste Prut, acesta a spus că nu sunt deloc cele mai bune. Este incomod. Condițiile nu sunt cele mai bune. Faci baie doar de două ori pe săptămână, iar mâncarea nu corespunde cerințelor. Hainele ți le dau rupte, iar uneori, dacă nu ai noroc, lenjeria intimă ți se dă nespălată. Dacă ai posibilitate, le speli tu la robinet, dacă nu, le porți așa cum sunt, pentru că ești obligat. Dar este imposibil să le porți timp de două săptămâni fără a le spăla. 

Eu am primit uniforma militară, bocanci, două săpunuri, dintre care unul de rufe, un șampon mic, o pereche de ciorapi și hârtie igienică. În rest, fiecare militar primește lunar o soldă cu 150 de lei, comandanții de grupă au 165 de lei. La magazinul de pe teritoriu putem cumpăra obiecte de igienă personală sau dulciuri. Sunt unii soldați cărora părinții, de exemplu, le cumpără pastile, de dureri de cap sau de burtă, pentru că la punctul medical nu prea au pastile”, povestește Marin. 

Prima lună de militar a fost grea pentru Marin Pavlescu, mai spune tânărul. Nu eram obișnuit să mă trezesc la ora 06.00 dimineața, să fac înviorare și să merg în pas de defilare. Eu aș spune că pentru orice militar e grea prima lună, când faci cursul de instruire, pentru că acolo te grăbește, nu poți normal să mănânci și nu ai timp de odihnă.

În prima săptămână nici nu ni s-a permis să sunăm rudele. Abia la sfârșit de săptămână am putut suna acasă, să spunem la ce unitate ne aflăm. Însă fiecare militar a avut doar câte cinci minute și cu difuzorul inclus. Conversația a avut loc în prezența unui superior, iar telefonul nu ni s-a dat în mână. M-am simțit ca la închisoare acolo, sincer. Nu aveam voie să mergem la toaletă fără permisiune și când mergeam, îți dădeau timp cât să stai acolo, Nu aveam voie nici să ieșim din cazarmă fără permisiune”, a mai declarat Marin Pavlescu.

Calvarul a început cu un telefon 

În unitatea militară s-a aflat că tânărul de 18 ani are o altă orientare sexuală, după ce ar fi cerut telefonul unui șef ca să vorbească cu iubitul său, iar conversația a fost înregistrată fără știrea sau permisiunea lui. 

Militarii în termen nu sunt autorizați să dețină un telefon mobil sau orice gadget. Ai posibilitatea să suni acasă doar cerând de la superior telefonul acestuia ca să contactezi părinții sau cunoscuții. Eu așa am procedat. Am cerut de la superiorul meu telefon ca să sun acasă, însă nu știam și nu mi s-a spus că toate convorbirile sunt înregistrate. 

Peste o săptămână de la acel moment am terminat cursul de instruire și am depus jurământul. Deja începuseră vorbe în brigadă că eu sunt de altă orientare. Apoi au început colegii militari să mă numească homosexual. Eu am întrebat câțiva soldați de ce mă numesc așa și de unde știu ei, iar aceștia mi-au spus că există o înregistrare audio în care eu vorbesc cu prietenul meu și la urmă îi spun te iubesc, ai grijă de tine și el îmi răspunde la rândul său”, a mai spus Marin Pavlescu. 

Psihologul care a ignorat în totalitate a principiului  confidențialității și agresiunile din partea colegilor

Presiunea și tot contextul serviciului militar l-au făcut pe Marin Pavlescu să apeleze la psihologul unității militare. Unii militari au început să spună despre mine că sunt o persoană cu dizabilități sau alții mi-au spus că sunt o persoană cu probleme psiho-mentale. Unii mă întrebau foarte des de ce merg la psiholog și îmi reproșau că sunt debil. 

Eu am încercat să îmi spun părerea mea și să le zic că o persoană care merge la psiholog nu are neapărat probleme mentale, ci merge să spună ce are pe suflet”, a precizat tânărul militar, care a mai spus că s-a confruntat și cu agresiuni din partea altor soldați. 

Au fost cazuri când s-a ridicat și mâna la mine. Odată, un militar din companie se lua destul de des de mine și îmi spunea „Tu doar ești gay, ție nu-ți plac fetele, tu nu o să faci copii”. I-am spus că indiferent dacă aș fi sau nu, nu ar trebui să-și permită să vorbească așa cu mine. A spus că-i este indiferent și mi-a reproșat „eu măcar pot să mă duc să fac copii cu o fată, dar tu nu”. I-am spus că nu are dreptul să îmi spună asemenea lucruri, iar el a început să spună că „ce, acum o să te duci să plângi”? Iar în acel moment a venit la mine și m-a lovit cu pumnul în piept, iar cu mâna cealaltă mă ținea de gât. A doua oară când a vrut să mă lovească, am reușit să îl opresc. Mi-a rămas vânătaia pe gât, dar nimeni nu m-a întrebat despre asta la inspecția de seară. Eram așa de obosit, încât m-am dus în camera de alături să plâng.

Altădată, când eram în formație, un plutonier m-a întrebat la apelul de dimineață: „Pavlescu, sunt drepte vorbele despre tine?”. l-am întrebat ce vorbe anume și el a zis că eu știu, că aș fi „de acesta”, că există și înregistrare”, spune Marin Pavlescu.

Conform Agora.md, avocata tânărului, Doina Ioana Străisteanu, a declarat că psihologa unității militare și-a neglijat responsabilitățile profesionale, ignorând în totalitate principiul confidențialității. Din constatările Doinei Ioana Străisteanu, aflăm că psihologa „s-a îngrijit de imaginea instituție,i nu de sănătatea mintală a soldatului în termen, a manipulat un tânăr de 18 ani întru acceptarea hărțuirii și tolerarea abuzului, a obținut încrederea tânărului încât să-i solicite (și a obținut) poze cu partenerul lui, nu a informat conducerea unității despre responsabilii hărțuitori, numiți de Marin în timpul discuțiilor și a negat că îi cunoaște. De asemenea, a comunicat Ministrului toate datele personale aflate de la Marin despre el și partenerul lui”.

„Discuția la psiholog sau ședințele, să le spun așa, nu au fost, cred eu, la un nivel de siguranță, asta în primul rând. În al doilea rând, doamna psiholog nu a încercat să rezolve problema, ci doar îmi arăta că mă susținea”, a transmis pentru Digi24.ro Marin Pavlescu. 

Jignirile celorlalți militari l-au adus pe Marin în pragul sinuciderii

„Din păcate am avut și astfel de gânduri murdare, pentru că se acumulează toată presiunea care este asupra ta și faptul că nu ai posibilitatea sa mergi la psiholog și să discuți normal despre problemele cu care te confrunți. Chiar dacă ai posibilitatea să te duci la psihologul unității, el nu te ajută cu nimic. 

Prima tentativă a fost după ce se aflase despre identitatea mea sexuală și am fost transferat la punctul medical, unde aveam diverse obligații de îndeplinit. Am început să mă simt și mai rău acolo, iar asta mi-a provocat câteva gânduri . Din fericire, am trecut peste acestea, deși a fost greu”, povestește Marin, care subliniază că nu a existat cineva care să-i fi luat apărarea în interiorul unității sau care să-l susțină pe tot parcursul lunilor de calvar.

Tânărul moldovean și-a luat 10 zile de concediu, perioadă care este acordată fiecărui militar în termen. Acesta spune că nu dorește să se mai întoarcă la unitate. 

„Nu am de gând să mă mai întorc acolo. Am plecat de la unitate după ce mi-am luat zilele de concediu care îmi sunt oferite, pe motiv că mama avea câteva probleme de sănătate. După ce le-am rezolvat, am început să mă gândesc mai bine la problemele cu care mă confrunt eu și am decis să apelez la organizația organizația GENDERDOC-M”,  a punctat Marin, subliniind că nu s-a simțit deloc protejat de armată. 

„După ce au aflat că sunt homosexual nu m-am mai simțit în siguranță. Să fii numit zilnic cu cuvinte urâte, cum ar fi „pedofil”, nu te simți nici în siguranță, nici susținut”, mai consemnează Marin Pavlescu.  

S-a deschis o cutie a pandorei

Vadim Vieru, avocat de la Organizația neguvernamentală Promo-LEX din Chișinău, a declarat pentru platforma Moldova.org că ceea ce i s-a întamplat lui Marin Pavlescu ilustrează câteva lucruri despre Moldova. 

În primul rând, faptul că Marin este curajos și că, chiar dacă riscă să fie persecutat sau pedepsit penal pentru dezertare, cazul lui ar putea seta un precedent și salva viețile și sănătatea multor tineri în situații similare. În al doilea rând, că ceea ce am văzut noi este doar vârful aisbergului, iar cazuri de hărțuire, bullying și violență cel mai probabil se întâmplă mai des decât credem”, a spus Vadim Vieru, vorbind despre cum sunt respectate drepturile omului în Armata Republicii Moldova.

La rândul său, Marin Pavlescu ne-a mai declarat că mai sunt tineri care se confruntă cu așa greutăți, dar nu au curajul să spună ceea ce li se întâmplă de teamă că nu vor fi acceptati de părinți sau de prieteni. 

Mulți aleg să tacă și să meargă înainte, fără să facă public. Familia mea a primit negativ ceea ce s-a întâmplat cu mine. Nu mai vorbesc cu nimeni din familia mea, decât cu mama. Fratele mai mare, când a aflat și a citit pe internet a zis că el nu mai are frate și nu vrea sa mai aibă vreo legătură cu mine, să nu mă audă și să nu mă vadă. Fratele mijlociu a spus că eu sunt debil, după ce a aflat despre mine, iar unchiul meu din partea mamei, care locuiește la Moscova, mi-a telefonat și mi-a reproșat că am făcut toate rudele de rușine”, a mai spus Marin în interviul pentru Digi24.ro. 

Marin a mai precizat că își dorește ca persoanele care nu s-au comportat corect și profesionist cu el să fie trase la răspundere. De asemenea, acesta a vorbit puțin și despre viitorul său.  Am în plan să învăț, să capăt o profesie. Îmi place să gătesc. Și, probabil, voi pleca peste hotare, ca să mă specializez în zona asta, așa cum m-au sfătuit mai mulți”, a mai transmis Marin. 

Captură de ecran din 2021.11.18 la 18.12.56
Marin Pavlescu la un curs de bucătari. Sursă foto: Instagram/Marin Pavlescu

Poziția Ministrului Apărării din Republica Moldova

Într-un răspuns pentru Digi24.ro referitor la acest caz, Ministerul Apărării al Republicii Moldova a transmis că s-a autosesizat pe cazul dat și a dispus crearea unei comisii pentru cercetarea cazului respectiv.

Comisia este formată din  juriști și psihologi, și la acest moment, cercetarea cazului este în plină desfășurare. La finalul cercetării, toate materialele vor fi transmise Procuraturii. Totodată, menționăm că Ministerul Apărării nu tolerează discriminarea de orice gen în rândul militarilor în termen și pe contract”, a transmis Serviciul de Informare și Comunicare cu mass-media al Ministerului. 

Violența se întâlnește des în armată de peste Prut

Armata Republicii Moldova numără un personal activ de aproximativ 5100 de persoane. Cazurile ca cel al lui Marin Pavlescu nu sunt izolate, iar violența este o problemă care se întâlnește destul de des în mediul militar. „Pentru că atunci când un grup de oameni locuiesc în aceeași încăpere, evident că apar relațiile neformale și asta generează inclusiv situații de violență”, a mai declarat avocatul Vadim Vieru. 

Acesta a adaugat că în prezent cazurile de violență și hărțuire nu sunt la fel de frecvente cum erau acum 10-15 ani, atunci când se raportau chiar și decese suspecte în armată. Totuși, ele încă se întâmplă, iar recruții sunt discriminați din cauza orientării sexuale, etniei sau provenienței lor sociale. „Sunt cazuri de discriminare a persoanelor vorbitoare de rusă, de găgăuză. Acestea sunt supuse la fenomenul de bullying”, spune avocatul Vieru, precizând în același timp că, deși astfel de fenomene sunt specifice mediului militar, asta nu înseamnă că ele trebuiesc tolerate, ci dimpotrivă, armata ar trebui să lupte cu ele. 

Ministerul Apărării a adoptat în iulie 2020 Regulamentul cu privire la procedura de prevenire, identificare, înregistrare, raportare și examinare a cazurilor de discriminare, hărțuire sexuală și violență în bază de gen. Iar asta înseamnă că, formal, există instrumentele pentru a lupta cu discriminarea și hărțuirea. Vadim Vieru spune că pentru a aplica aceste instrumente este nevoie de foarte multă educație cu întreg personalul forțelor de apărare. „În condițiile în care țara noastră este foarte afectată de stereotipuri, aceste instrumente de prevenire nu-și au eficiența”, remarcă avocatul Vieru, care mai spune că acest caz demonstrează că armata reflectă societatea, că acolo „sunt aceiași oameni, care vin din popor”.

De altfel, Republica Moldova se află pe locul 38 din 49 de țări europene în ceea ce privește drepturile comunității LGBTQ, potrivit Hărții Curcubeului, unul din cele mai importante rapoarte anuale din domeniu, realizat de organizația ILGA-Europe, conform Rainbow Europe

Ce s-ar putea întâmpla cu Marin Pavlescu 

Explicând procedura juridică pentru Digi24.ro, avocata lui Marin, Doina Ioana Străisteanu, a spus, că potrivit articolului 371 din Codul Penal al Republicii Moldova dezertarea, adică părăsirea unităţii militare, centrului de instrucţie sau locului de serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la concentrare sau mobilizare, precum şi neprezentarea din acelaşi motiv la serviciu ori la concentrare sau mobilizare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau din instituţia curativă, săvârşită de către un militar sau rezervist, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 850 la 950 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani.

Militarul care pentru prima dată a dezertat în condiţiile alin.(1) se liberează de răspundere penală dacă dezertarea a fost săvârşită în urma unui concurs de împrejurări grele.

Și, deși în istoria justiției moldovenești această prevedere a legii nu a fost niciodată aplicată de către o instanță, în cazul lui Pavlescu, argumentarea apărării sale se va baza pe acesta.

Așteptam să fim invitați la procuratură pentru a-i fi înaintată lui Marin această învinuire. Odată ce îi va fi înaintată învinuirea, ne așateptăm să fie constatate excepțiile și circumstanțele grele, iar apoi să fie încetată urmărirea penală”, a declarat Doina Ioana Străisteanu.

Aceasta a mai spus că acest caz reprezintă o situație de a testa Ministerul Apărării în ceea ce ține de integrarea diversităților și respectarea egalității în drepturi a tuturor militarilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Telefonul te urmărește în secret: cele 3 setări ascunse pe care trebuie să le dezactivezi de urgență pentru...
Digi FM
Acuzații șocante la adresa lui Donald Trump! Fosta Miss Elveția, românca Beatrice Keul, rupe tăcerea
Pro FM
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu...
Film Now
Zendaya, noi declarații despre scenele intime din „Challengers”: „Este mult mai mult decât pare”
Adevarul
Bashar al-Assad, primele declarații după fuga la Moscova: „Siria este în mâinile teroriştilor”
Newsweek
DOCUMENT Poștașii aduc un bonus mare la pensie săptămâna aceasta. Care pensionari îl primesc?
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Kate Winslet, apariție rară alături de fiul ei cel mare. Joe are 20 de ani și este copia fidelă a părinților...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic