Video Povestea incredibilă a lui Oleksii, soldatul ucrainean care a eliminat singur doi ruși într-o luptă de la câțiva metri în tranșee

Data publicării:
transee Ucr

Un soldat ucrainean rănit de o grenadă a reușit să elimine de unul singur doi ruși într-o luptă de doar câțiva metri distanță, în tranșee. Întreaga scenă a fost filmată din dronă, iar imaginile au ajuns pe rețelele sociale.

„Aceasta este povestea incredibilă a lui Oleksii, soldat în Brigada a 3-a de Asalt, care nu avea experiență de luptă și lucra ca muncitor în construcții când a început invazia pe scară largă”, a scris Anton Gerașcenko, consilier al ministrului ucrainean de Interne, pe rețeaua X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Scena a avut loc pe 15 iunie 2024, într-o tranșee, unde soldatul ucrainean s-a trezit față în față cu doi soldați ruși. 

Oleksii a povestit ulterior, într-un interviu, că rușii au aruncat o grenadă care a explodat în spatele lui, rănindu-l, însă s-a ridicat și a aruncat la rândul lui o grenadă spre ruși.

Întreaga luptă, după cum se vede în filmarea din dronă, are loc de la doar câțiva metri distanță. Imediat după ce grenada lui Oleksii explodează, soldatul ucrainean profită de faptul că cei doi ruși erau ghemuiți la pământ și posibil răniți de schije și deschide focul asupra lor, eliminându-i pe rând.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri