Polonia neagă că ar fi oferit sprijin logistic pentru sabotarea gazoductelor Nord Stream. Acuză dezinformarea rusă

Data publicării:
Acumulare de gaze în apă, după sabotarea gazoductului Nord Stream. Foto: Profimedia Images
Acumulare de gaze în apă, după sabotarea gazoductului Nord Stream. Foto: Profimedia Images

În ciuda faptului că a fost emis un mandat de arestare în complicatul caz al sabotării gazoductelor Nord Stream, încă nu se știe cu exactitate cine se află în spatele atentatului. August Hanning, fost director al serviciului german de informații BND până în 2005, crede că a fost vorba despre ”o înțelegere la cel mai înalt nivel între Ucraina și Polonia”, scrie publicația germană Die Welt. Iar Polonia reacționează prompt. Vicepremierul polonez Krzysztof Gawkowski a negat vineri orice implicare a ţării sale în sabotarea, în septembrie 2022, a gazoductelor ruse Nord Stream care traversează Marea Baltică.

"Este evident că o echipă ucraineană a fost cea care a condus atacul. Şi acest lucru a fost posibil doar cu un sprijin logistic important din partea Poloniei", a dat asigurări joi Hanning într-un interviu acordat cotidianului Die Welt.

”Germania ar trebui să ceară despăgubiri Kievului și Varșoviei”

"Cred că au existat acorduri între preşedinţii (ucrainean Volodimir) Zelenski şi (polonez Andrzej) Duda pentru a se organiza acest atac", a adăugat el.

Potrivit acestuia, guvernul german ar trebui să ceară despăgubiri Kievului şi Varşoviei.

"Polonia nu a participat în niciun fel. Trebuie spus că aceasta este o minciună", a declarat Krzysztof Gawkowski pentru postul de televiziune Polsat News, scrie AFP, preluată de Agerpres.

”Dezinformare rusă”

Gawkowski a respins cu fermitate aceste acuzaţii.

"Cred că este vorba despre o dezinformare rusă care rezonează prin cuvintele politicienilor germani sau ale membrilor administraţiei de stat din Germania", a spus vicepremierul polonez.

"Fie ei acţionează sub influenţa" Moscovei, "fie sunt conştienţi de faptul că acest lucru duce la divergenţe în cadrul ţărilor membre NATO", a spus ministrul polonez, arătând spre Rusia ca un posibil autor al sabotajului.

"Sunt convins că nu există nicio dovadă a participării Poloniei la sabotarea Nord Stream", a mai spus Gawkowski.

WSJ scria că sabotajul a fost aprobat la cel mai înalt nivel

Tot joi,  și publicația Wall Street Journal (WSJ) scria că sabotarea gazoductului rus Nord Stream în 2022 în Marea Baltică a fost validată la cel mai înalt nivel la Kiev, inclusiv iniţial de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Potrivit publicaţiei americane, care se bazează în special pe surse militare ucrainene, atentatul cu exploziv în adâncurile Mării Baltice a fost dus până la capăt cu supervizarea comandantului şef al armatei ucrainene de la acea vreme, Valeri Zalujnîi, şi aceasta în pofida faptului că Volodimir Zelenski îşi schimbase opinia pe parcurs şi ceruse oprirea proiectului.

Ancheta judiciară germană asupra sabotajului se orientează spre Ucraina, cu un mandat de arestare emis recent împotriva unui scafandru profesionist din această ţară.

Ideea sabotajului apăruse în mai 2022 în timpul unei reuniuni de ofiţeri de grad înalt şi directori de companii ucrainene, la trei luni după declanşarea invaziei ruse împotriva Ucraina, scrie WSJ.

Potrivit WSJ, şase persoane în total au fost implicate direct în această operaţiune, care a costat circa 300.000 de dolari, totul finanţat din bani privaţi.

Ucraina spune că implicarea sa este ”un nonsens absolut”

Media germane, care au dezvăluit recent modul în care evoluează ancheta judiciară, sunt mult mai prudente cu privire la implicarea unor înalte autorităţi ucrainene şi tind dimpotrivă să îl disculpe pe Zelenski cel puţin. Săptămânalul Der Spiegel evocă în schimb o posibilă implicare a lui Valeri Zalujnîi. 

Preşedinţia ucraineană a calificat joi drept ''nonsens absolut'' implicarea sa de către o media americană în sabotarea în 2022 a gazoductelor ruse Nord Stream ce traversează Marea Baltică, informează AFP.

"Implicarea Ucrainei în exploziile de la Nord Stream este un nonsens absolut. Aceste acţiuni nu aveau niciun interes practic pentru Ucraina", a declarat pentru agenţia de presă franceză consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak, ca reacţie la informaţiile publicate de Wall Street Journal.

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...