Forțele ucrainene pentru Operațiuni Speciale (SOF), în colaborare cu Forțele de Apărare ale Ucrainei au distrus un pod de pontoane pe care rușii abia îl construiseră peste râul Seim, în regiunea Kursk, și au publicat un videoclip al operațiunii pe rețelele sociale. Rușii încearcă în zadar să suplinească distrugerea podurilor rutiere peste râul Seim, ceea ce a lăsat izolați câteva mii de soldați ai Moscovei.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Unde „au dispărut» pontoanele rusești din Kursk? Luptătorii Forțelor pentru Operațiuni Speciale împreună cu unități ale Forțelor de Apărare ale Ucrainei le distrug cu precizie”, se arată într-un mesaj postat de Forțele ucrainene pentru Operațiuni Speciale pe platforma Telegram, alături de un clip video al misiunii.
Loviturile asupra podului de pontoane au fost executate cu un lansator HIMARS, care a tras proiectile cu dispersie.
Pe lângă pontoane, ucrainenii au mai distrus un depozit de echipamente, un depozit de muniție, un depozit de combustibili, un sistem de război electronic și un obuzier de calibru 152 mm, mai menționează SOF.
Citește și: După ce le-au distrus rușilor podurile rutiere în regiunea Kursk, ucrainenii le scufundă și podurile de pontoane
Editor : Bogdan Păcurar