„Plouă cu cocaină în Sardinia”. Droguri în valoare de 9 milioane de euro, picate din cer pe casa unor italieni

Data actualizării: Data publicării:
acoperiș casă
Geanta plină de cocaină a aterizat pe acoperișul unei case, zdrobind un panou solar. Foto: Profimedia Images

„Plouă cu cocaină în Sardinia”, scrie presa italiană, după ce o valiză plină cu droguri care valorează o avere a aterizat pe acoperișul unei case, din senin. Polițiștii au avut nevoie de patru luni pentru a desluși misterul kilogramelor de cocaină picate din cer, scrie The Guardian.

Proprietarii unei case din Sardinia au avut parte de o „surpriză” mai puțin obișnuită după ce s-au trezit cu 8,5 kilograme de cocaină pe acoperișul casei. Bubuitura a fost atât de puternică încât s-au baricadat în casă până la venirea polițiștilor care au descoperit o geantă plină de droguri în valoare de peste 9 milioane de euro.

Valiza încărcată cu cocaină ar fi trebuit să cadă dintr-un avion în mâinile traficanților de droguri care așteptau la sol, în Baratili San Pietro, un oraș cu aproximativ 1.200 de locuitori din Sardinia. Însă, cum planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, în urma unei erori geanta a aterizat pe acoperișul unei case, zdrobind un panou solar și băgându-i în sperieți pe proprietari.

„Plouă cu cocaină în Sardinia”, a relatat presa italiană despre incidentul din 28 martie, comparând-o cu tactica utilizată de traficanții de droguri din America de Sud.

Pilotul avionului a fost arestat. Poliția îi caută acum pe traficanții care așteptau la sol

După o anchetă de patru luni, ca parte a unei investigații cu numele de cod Fly Down, poliția l-a arestat pe pilotul avionului, marți, 13 iulie.

Investigația a dezvăluit că avionul a decolat de pe un mic aeroport din Roma și a trecut peste provincia Nuoro din nord-estul Sardiniei, înainte de a se îndrepta spre vest, până la Baratili San Pietro, în provincia Oristano, unde a dispărut de pe radar timp de aproximativ 20 de minute.

Polițiștii au spus că aeronava a dispărut din radar în minutele dinaintea căderii valizei, deoarece zbura la o altitudine foarte mică. „Analiza GPS-ului localizat la bordul avionului a confirmat că în acele 20 de minute aeronava a efectuat mai multe ture în zona de deasupra locului unde a fost descoperită valiza”, a spus poliția.

Avionul cu pricina a fost surprins și de camerele de supraveghere din aeroportul Olbia, acolo unde a avut escală. Cu ajutorul martorilor din partea personalului aeroportului și a dosarelor de realimentare, polițiștii au reușit să îl identifice pe pilot, un bărbat în vârstă de 28 de ani din Roma.

Poliția este încă în căutarea traficanților care ar fi trebuit să primească drogurile.

Editor : Ioana Coman

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...