Peste 15.000 de oi s-au înecat în Marea Roșie după ce nava care le transporta s-a scufundat

Data publicării:
nava adusa la mal
Peste 15.000 de oi s-au înecat în Marea Roșie după ce nava care le transporta s-a scufundat. FOTO: Twitter

Peste 15.000 de oi s-au înecat duminică în largul coastei sudaneze a Mării Roşii, după ce nava care le transporta s-a scufundat, au anunţat autorităţile locale.

Nava, cu destinaţia Arabia Saudită, a naufragiat la scurt timp după ce a părăsit portul sudanez Suakin, un hub comercial pentru numeroase ţări africane, situat la circa 800 kilometri nord-est de Khartoum.

"Nava Badr 1 s-a scufundat duminică dimineață, în timp ce transporta 15.800 de oi (...) Toate animalele au murit'', a declarat un oficial portuar.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Motivele naufragiului nu au fost cunoscute imediat, însă oficialul citat a subliniat că ambarcaţiunea transporta "cu mult peste încărcătura sa maximă".

Un alt oficial a confirmat incidentul, precizând că echipajul a fost salvat, însă nu şi animalele. Acesta din urmă a declarat că se teme de "un impact asupra mediului după înecarea a mii de animale" în Marea Roşie, precum şi de o perturbare a activităţilor portului.

Portul Suakin este situat la 60 kilometri sud de Port Sudan, principalul port al ţării. În 25 mai, docurile sale au fost devastate de un incendiu. O anchetă a fost demarată pentru a determina cauza acestuia.

Sudanul, una dintre cele mai sărace ţări din lume, a pierdut 40% din veniturile sale în octombrie, când comunitatea internaţională a întrerupt ajutorul pe care i-l acorda după lovitura de stat dată de şeful armatei, generalul Abdel Fattah al-Burhan.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri