Peskov: Negocierile dintre Rusia și Ucraina nu au produs progrese majore. Nu va exista o încetare a focului pe durata negocierilor

Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Kemlinului, Dimitri Peskov.
Purtătorul de cuvânt al Kemlinului, Dimitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a declarat luni că discuţiile de pace dintre Moscova şi Kiev nu au produs deocamdată niciun progres major, şi a cerut statelor care pot exercita o influenţă asupra Ucrainei să recurgă la ea pentru a determina Kievul să adopte o poziţie mai constructivă la negocieri, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Vorbind cu reporterii prin teleconferinţă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că mai trebuie făcute încă progrese semnificative la negocieri pentru a exista o bază pentru o posibilă întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul ucrainean Volodimir Zelenski.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat că pe durata negocierilor nu va exista o încetare a focului. 

Luni urmează să aibă loc o nouă rundă de negocieri între Ucraina și Rusia.

Duminică, ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a avertizat că există puține speranțe imediate pentru o încheiere a războiului din Ucraina prin negocieri.

„Trebuie să folosim orice format, orice șansă, pentru a avea posibilitatea de a negocia, de a vorbi cu președintele rus Vladimir Putin”, a spus președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un interviu pentru CNN.

Thomas-Greenfield spune însă că șansele pentru un acord sunt mici.

„Am susținut negocierile pe care președintele Zelenski le-a încercat cu rușii - și folosesc cuvântul încercat pentru că negocierile par a fi unilaterale, iar rușii nu s-au înclinat spre nicio posibilitate pentru o soluție negociată și diplomatică”, a spus ea.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri