Pentagon: Cu siguranță, Ucraina poate câștiga războiul. Putin și-a atins zero obiective

Data actualizării: Data publicării:
john kirby
John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului Foto: Profimedia Images

Ucraina poate câștiga în mod sigur războiul împotriva Rusiei, spune purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. 

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului: "Sigur că (ucrainenii, n.r.) pot câștiga. Și dacă vă uitați la ceea ce au reușit să facă până acum, dl. Putin și-a atins exact zero dintre obiectivele sale strategice în Ucraina.

A preluat controlul doar asupra unui număr mic de localități. Și nici măcar nu erau cele pe care chiar le dorea. Și-a mutat forțele din Kiev. Și-a mutat forțele din Cernihiv. Nu a luat Harkovul, nu a luat Nikolaev din sud".

Pe de altă parte, Administrația de la Washingon nu știe cât va dura invazia rusă. Faptul că Putin va concentra luptele în estul Ucrainei, pe o regiunea mică, ar putea prelungi conflictul mai mult decât dorește oricine, estimează Departamentul american al Apărării. 

Vorbind sub rezerva anonimatului, un înalt oficial a spus că nu este exclus ca trupele ruse să se întoarcă la Kiev în viitor. Din cele 130 de batalioane trimise de Putin în Ucraina, mai mult de 80 au rămas în țară.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La câţi metri de bloc se pot face parcări pentru maşini. Detaliul din lege de care trebuie să se ţină cont
Digi FM
Bella Hadid, picioare parcă interminabile într-o pereche minusculă de pantaloni mulați. Nu a renunțat la...
Pro FM
Unde a plecat Alina Sorescu după ce a divorțat de Alexandru Ciucu. Fanii, val de reacții: „Prima vacanță în...
Film Now
Ethan Hawke critică noua tendință „nebună” de a angaja actori pe baza numărului de urmăritori de pe rețelele...
Adevarul
Povestea lui Mani Gyenes, românul cu patru victorii în Raliul Dakar
Newsweek
Care pensii scad la Mica Recalculare? Dacă ai muncit în aceste condiții pierzi bani EXEMPLU
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
"Rambo", între realitate și ficțiune. Adevărul din spatele legendarului personaj interpretat de Sylvester...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”