Pedeapsă groaznică pentru două femei din Malaezia, acuzate că au vrut să întrețină relații sexuale

Data publicării:
malaezia

O pedeapsă rară aplicată unui cuplu de lesbiene într-un tribunal din Malaezia, în fața a peste o sută de persoane: femeile au fost bătute cu vergeaua.

Pedeapsa corporală a fost aplicată de judecătorii din sultanatul Terengganu, un stat ultra-conservator din componența Malaeziei, relatează The Guardian.

Cele două femei, acuzate că au vrut să întrețină relații sexuale, una în vârstă de 22 de ani, celaltă – de 32 de ani, au primit câte șase lovituri cu vergeaua, după ce un tribunal sharia din Terengganu a pronunțat sentința.

În trecut, femeile din sultanat au mai primit asemenea pedepse pentru „infracțiuni sexuale” (adulterul), însă acesta este primul caz de lesbianism care ajunge într-un tribunal sharia.

„Spectacolul acestei pedepse a fost șocant”, a declarat Thilaga Sulathireh, o activistă pentru drepturile omului din grupul Justiție pentru Surori.

„Acest caz arată regresul în domeniul drepturilor omului. Nu doar în privința comunității LGBT, ci toate persoanele vor avea de suferit dacă se va păstra această pedeapsă”, a subliniat ea, adăugând că acesta este un alt precedent periculos al „poliției morale” din Malaezia.

Cele două femei au fost prinse în timp ce încercau să întrețină raporturi sexuale într-o mașină în luna aprilie a acestui an.

Prin legea islamică, ele au fost acuzate de săvârșirea musahaqah (relație sexuală lesbiană).

Pe lângă pedeapsa corporală, ele au fost amendate și cu 3.300 de ringgiți malaezieni – circa 700 de euro fiecare.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri