Patrușev, consilierul de securitate al lui Putin: „Circa 5 milioane de locuitori” din teritoriile anexate au ajuns în Rusia

Data publicării:
Security Council Secretary Nikolai Patrushev attends a meeting
Nikolai Patrușev, unul dintre cei mai importanți consilieri ai lui Putin. Foto: Profimedia

Secretarul Consiliului de securitate rus, Nikolai Patruşev, susține că „circa 5 milioane de locuitori” din teritoriile anexate de Moscova - Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie - se află în prezent în Rusia.

„Circa 5 milioane de locuitori din Donbas şi regiunile din sud-estul Ucrainei au găsit refugiu în Rusia”, a declarat Nikolai Patrușev miercuri, la finalul unei reuniuni a Consiliului de securitate, citat de agenţiile de presă ruseşti, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

El a mai spus că „o atenţie specială va continua să fie acordată” acestor persoane venite din regiunile ucrainene anexate de Moscova.

„Pe măsură ce vor fi create condiţii de securitate în aceste regiuni, statul va furniza o asistenţă completă pentru întoarcerea lor în aceste locuri de reşedinţă permanentă”, a promis el, fără a preciza când s-ar putea întâmpla acest lucru.

Potrivit unui buletin al Ministerului rus al Apărării publicat miercuri, 4,6 milioane de persoane care trăiau în Ucraina, între care aproape 700.000 de copii, au venit în Rusia de la începutul ofensivei ruse pe 24 februarie.

Aproape 4.000 de persoane au ajuns în Rusia în ultimele 24 de ore, potrivit acestui buletin.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri