Parlamentul german renunță, în fine, la utilizarea faxului

Data actualizării: Data publicării:
Ședință în plenul Bundestagului german. Foto - bundestag.de
Ședință în plenul Bundestagului german. Foto - bundestag.de

Camera Inferioară a Parlamentului german, Bundestag, a încetat, în fine, să mai utilizeze faxuri, a anunțat biroul de presă al Bundestag, ca răspuns la o anchetă a agenției de presă germane dpa.

Administrația Bundestagului s-a asigurat că toate procesele de lucru și activitățile pentru care se foloseau anterior faxurile pot fi efectuate acum complet digital, a precizat biroul de presă.

Prin urmare, aparatele de fax au fost demontate în cursul ultimelor săptămâni.

În noiembrie anul trecut, Comisia pentru buget a solicitat administrației Bundestagului să elimine toate faxurile din incinta sa până cel târziu la 30 iunie 2024.

În zilele următoare, o parte dintre aparate vor fi ridicate de angajați de la depozitul IT. Cu toate acestea, Bundestagul intenționează să aibă în continuare un număr de fax la care să poată fi contactat, de exemplu, pentru solicitări din partea cetățenilor. Mesajele vor fi apoi digitalizate corespunzător.

Mișcarea era așteptată de mult timp, a declarat secretarul grupului parlamentar al Democraților Liberi (FDP), Torsten Herbst.

Un Bundestag modern trebuie să continue în mod consecvent digitalizarea comunicării, a spus el. "În ultimii ani, vizitatorii s-au întrebat în mod repetat de ce există încă faxuri în fața sălilor de ședință ale comisiilor."

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Condamnarea lui Dan Diaconescu a fost anulată. Se reia dosarul fostului șef OTV
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Ce se știe despre fostul soț al cântăreței Sia. Cei doi au divorțat la mai puțin de un an de când au devenit...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Reacția soției patronului de la Ferrari, după ce a aflat prețul avioanelor închiriate de Klaus Iohannis
Newsweek
Creșterea a sute de mii de pensii blocată. Instanța dă termene de judecată la un an de zile DOCUMENT
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile