Parlamentul din regiunea separatistă georgiană Abhazia a votat împotriva acordului de investiţii cu Rusia, care a declanşat proteste

Data publicării:
The situation in Abkhazia.
Parlamentul din regiunea separatistă georgiană Abhazia a votat împotriva acordului de investiţii cu Rusia, care a declanşat proteste. Foto: Profimedia

Parlamentul din regiunea separatistă georgiană Abhazia a votat marţi împotriva ratificării unui acord de investiţii cu Moscova care a declanşat proteste luna trecută ce au dus la înlăturarea de la putere a aşa-numitului preşedinte al regiunii, relatează Reuters.

Liderii opoziţiei din Abhazia s-au temut de acord pe motiv că ar deschide calea pentru ca ruşi înstăriţi şi companii să cumpere proprietăţi în zona foarte căutată a Mării Negre, oferind preţuri mai mari decât localnicii.

Ziarul rus Rossiiskaia Gazeta a publicat marţi imagini cu votul din parlamentul Abhaziei. Niciun deputat nu a votat pentru, iar trei s-au abţinut, informează Agerpres.

Moscova, care finanţează puternic bugetul Abhaziei, vrea ca investitori ruşi să poată achiziţiona proprietăţi şi să aibă dreptul de a dezvolta regiunea.

Proteste împotriva acordului de ratificare au izbucnit pe 15 noiembrie în capitala Suhumi, demonstranţii intrând în parlament şi cerând demisia lui Aslan Bjania, care a guvernat regiunea separatistă din 2020.

Bjania a demisionat patru zile mai târziu şi a fost înlocuit temporar de adjunctul său Badra Ganba până la viitoarele alegeri. Administraţia prezidenţială a anunţat că autorităţile să pregătesc să retragă acordul.

Kremlinul a precizat la momentul respectiv că speră la o normalizare grabnică a situaţiei în Abhazia.

Acordul de investiţii a fost semnat pe 30 octombrie la Moscova de ministrul rus al economiei, Maksim Reşetnikov şi de omologul său afgan, Kristina Ozgan.

Opoziţia din Abhazia a precizat că nu este împotriva unei relaţii apropiate cu Moscova, dar l-a acuzat pe Bjania că încearcă să o folosească în beneficiul propriu.

Rusia a recunoscut Abhazia şi o altă regiune separatistă, Osetia de Sud, ca state independente în 2008, după ce a învins Georgia într-un scurt război. Moscova menţine trupe în ambele regiuni şi le susţine economiile.

Cea mai mare parte a lumii consideră Abhazia o parte a Georgiei, faţă de care şi-a proclamat independenţa în urma unor războaie din anii 1990.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul emoționant făcut de Ion Țiriac față de soția lui Helmut Duckadam la prive...
Digi FM
Teodor Paleologu: „Te întrebi care e mai nebun, ea sau el?”
Pro FM
Daddy Yankee și soția sa divorțează după aproape 30 de ani de căsnicie: „Nu este o perioadă ușoară, dar face...
Film Now
Fiica lui Paul Walker, mesaj emoționant la 11 ani de la moartea actorului: „Îmi lipsești în fiecare zi!” Ce...
Adevarul
Record mondial: „Cel mai bătrân român are 123 de ani”. Misterul supercentenarilor de pe listele de vot și...
Newsweek
Legea pensiilor: se acordă a 13-a pensie? Ce beneficii primesc pensionarii în decembrie?
Digi FM
Alexandra Duckadam, prima reacție după moartea soțului ei: „ S-a internat pentru o durere de spate şi de...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Cel mai obraznic corgi pe care l-a avut Regina Elisabeta. A creat haos în Loja Regală a prințului Andrew
Film Now
Kate Winslet, în lacrimi când și-a amintit cum a fost ridiculizată în trecut: "Ce fel de om ești să faci asta...
UTV
CRBL, despre relatia cu fiica lui dupa divort. 'Alessia m-a intrebat: „Tata, dar nu iti e frica ca o sa te...