Parlamentar rus: Luptătorii ucraineni de la Azovstal nu merită să trăiască. Peskov: Vor fi tratați conform normelor internaționale

Data actualizării: Data publicării:
Militari ucraineni verificați la ieșirea din Azovstal
Rusia a declarat, marți, că 265 de soldați ucraineni care se adăposteau în uzina Azovstal din Mariupol „s-au predat”. Foto: Profimedia Images

Un parlamentar rus care participă la negocierile de pace cu Ucraina a declarat, marți, că militarii ucraineni care s-au aflat la Azovstal „nu merită să trăiască” și că Rusia ar trebui să ia în considerare pedeapsa cu moartea pentru „luptătorii naționaliști” din Batalionul Azov, relatează Reuters. Între timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat că militarii capturați „vor fi tratați conform normelor internaționale”.

Declarațiile au fost făcute de Leonid Sluțki, în cadrul unei dezbateri parlamentare în camera inferioară a parlamentului rus. Sluțki spune că deși Rusia are un moratoriu pentru pedeapsa cu moartea, ar trebuie „să ia în considerare cu atenție” posibilitatea condamnării la moarte pentru soldații ucraineni.

„Nu merită să mai trăiască după crimele monstruoase împotriva umanității pe care le-au comis și pe care le comit continuu împotriva prizonierilor noștri”, a spus parlamentarul rus.

Volodin: Sunt criminali de război şi trebuie să facem totul pentru a-i aduce în faţa justiţiei

Combatanţii ucraineni de la combinatul siderurgic Azovstal care s-au predat vor fi trataţi „conform normelor internaţionale”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând că Putin a garantat acest lucru, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Cu toate acestea, preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a declarat într-o sesiune în plen, marţi, că „aceşti criminali de război capturaţi nu pot fi daţi la schimb, ci trebuie judecaţi”, transmite Interfax.

„Criminalii nazişti nu ar trebui să facă obiectul unui schimb de prizonieri. Ţara noastră îi tratează uman pe cei care s-au predat sau au fost luaţi prizonieri. Dar în ceea ce îi priveşte pe nazişti, poziţia noastră aici trebuie să rămână neschimbată: aceştia sunt criminali de război şi trebuie să facem totul pentru a-i aduce în faţa justiţiei”, a scris el pe contul său Telegram.

Volodin a susţinut o iniţiativă în acest sens formulată înaintea sa de deputatul Anatoli Vaiserman şi a cerut comisiilor de apărare şi securitate din Duma de Stat să pregătească un proiect de hotărâre în această privinţă, invitându-i pe deputaţi să-l voteze la finalul şedinţei.

Circa 265 de combatanţi ucraineni, care erau baricadaţi la oţelăria Azovstal, ultimul bastion al rezistenţei ucrainene din Mariupol, s-au predat forţelor ruse şi se consideră prizonieri începând de luni, a afirmat, marţi, Ministerul rus al Apărării.

„În cursul ultimelor 24 de ore, 265 de combatanţi au depus armele şi au fost luaţi prizonieri, între care 51 grav răniţi”, a transmis ministerul într-un comunicat cu privire la stadiul ofensivei ruse împotriva Ucrainei, în cea de-a 83-a zi a războiului.

„Toţi cei care au nevoie de asistenţă medicală sunt îndreptaţi spre spitalul din Novoazovsk”, în teritoriul separatist prorus, a precizat instituţia de apărare rusă, care nu s-a referit la niciun fel de schimb de prizonieri, contrar celor declarate de Ucraina.

Kremlin: Combatanții care s-au predat la Azovstal vor fi tratați conform normelor internaționale

Întrebat în conferinţa sa de presă zilnică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a refuzat să spună dacă aceşti soldaţi ucraineni vor fi consideraţi drept prizonieri de război sau criminali de război, în timp ce Moscova îi califică pe mulţi militari ucraineni, în special pe cei din batalionul Azov din Mariupol, drept „bande armate neonaziste”.

„Voi aminti declaraţia lui Putin, ei vor fi trataţi în conformitate cu dreptul internaţional”, a spus Dmitri Peskov.

Luni, ministra adjunctă a apărării din Ucraina, Ganna Maliar, anunţase că 264 de combatanţi ucraineni, între care 53 de răniţi, au fost evacuaţi de la oţelăria Azovstal spre localităţi situate în teritoriul controlat de forţele ruse şi proruse din estul Ucrainei. Ea afirmase că aceşti combatanţi urmau să fie repatriaţi în viitor pe teritoriul controlat de Ucraina, „în cadrul unei proceduri de schimb”.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, declarase, la rândul său, luni, într-o înregistrare video, că esenţial este „să salvăm vieţile băieţilor noştri”. „Vreau să subliniez: Ucraina are nevoie de eroii săi în viaţă. Acesta este principiul nostru”, a adăugat el.

Autorităţile ucrainene afirmaseră săptămâna trecută că 1.000 de soldaţi ucraineni, între care 600 răniţi, potrivit unuia dintre comandanţii lor - se aflau în continuare în galeriile subterane ale imensului combinat siderurgic, devenit simbol al rezistenţei ucrainene de la invazia rusă lansată în 24 februarie.

Ei se retrăseseră la Azovstal după mai bine de o lună de asediu împotriva Mariupolului, port strategic la Marea Azov, în sud-estul Ucrainei, atacat de armata rusă din primele zile ale războiului şi distrus aproape în totalitate.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Limba extrem de asemănătoare cu româna. Se învață în doar o lună, iar jumătate din vocabular este identic cu...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Anna Lesko s-a aruncat în zăpadă, doar într-un costum de baie: „Așa am fost crescută de mică”. Reacția fanilor
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
De ce este Trump atât de interesat de pământurile rare ale Ucrainei și care sunt oportunitățile de investiții
Newsweek
500.000 de pensii tăiate în martie, după o decizie a instanței. Ce perioade NU sunt contributive?
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Primele imagini cu Anne Hathaway și Josh Hartnett în „Verity”. Dakota Johnson, producător executiv. „WOW...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...