Papa Francisc le-a cerut catolicilor, joi, să se roage pentru reușita summit-ului climatic COP26 de la Glasgow, spunând că succesul acestui demers este „vital” și că „nu mai este mult timp” pentru salvarea planetei, relatează Reuters.
În mesaj, Papa și-a transmis regretul că nu a putut participa la deschiderea conferinței așa cum a sperat inițial, însă a cerut tuturor să se roage pentru succesul conferinței.
„Această adunare este menită să rezolve una dintre cele mai mari probleme morale ale timpurile noastre – salvarea creației lui Dumnezeu, dată nouă ca grădină spre a fi cultivată și drept casă pentru familia noastră umană”, a spus suveranul pontif.
Episcopul Romei a cerut „înțelepciune și putere” din partea participanților și le-a cerut să se gândească la generațiile viitoare.
„Timpul se scurge, iar această oportunitate nu trebuie irosită. Altfel, vom fi judecați de Dumnezeu pentru eșecul nostru în a fi îngrijitorii credincioși ai lumii pe care ne-a încredințat-o”, a adăugat el.
Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, care s-a concentrat de-a lungul pontificatului său și pe teme legate de protecția mediului și schimbări climatice, a spus în mod repetat că-și dorește să participe la COP26, însă în 8 octombrie, Vaticanul a anunțat că Papa nu va putea conduce delegația, fără a da vreo explicație în acest sens.
Editor : Adrian Dumitru