Şeful serviciului de informaţii sud-coreean a declarat că lucrează la o posibilă vizită a Papei Francisc în Coreea de Nord, informează o agenţie de ştiri catolică asociată cu Vaticanul, potrivit Reuters.
O astfel de vizită ar fi prima a unui papă în acest stat izolat, care nu le permite preoţilor să locuiască permanent pe teritoriul său. Există puţine informaţii despre numărul catolicilor din Coreea de Nord sau despre modul în care aceştia îşi practică credinţa.
Fides, agenţia oficială de ştiri a misiunilor pontificale, a relatat că Park Jie-won a făcut acest anunţ luni, la o slujbă din Mokpo, în Coreea de Sud.
Fides informează că Park Jie-won le-a spus participanţilor la slujbă că se va întâlni cu arhiepiscopul din Gwangju, Kim Hee-jung, şi cu ambasadorul Vaticanului în Coreea de Sud, arhiepiscopul Alfred Xuereb, pentru a discuta despre o posibilă vizită papală la Phenian.
Park Jie-won este directorul Serviciului Naţional de Informaţii (NIS), principala agenţie de intelligence din Coreea de Sud.
Joi, o persoană care a răspuns la telefon la biserica unde Park Jie-won a participat la slujbă a confirmat prezenţa sa, dar nu şi comentariile vehiculate.
NIS nu a confirmat public până acum afirmaţiile lui Park.
În 2018, preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a transmis verbal o invitaţie din partea liderului nord-coreean Kim Jong Un către Papa Francisc. Kim şi Moon se întâlniseră cu o lună mai devreme.
Oficiali ai Vaticanului au declarat după aceea că o invitaţie oficială în Coreea de Nord ar fi luată în considerare. Nu se ştie dacă vreo invitaţie oficială a fost trimisă de atunci.
Ei au spus că Suveranul Pontif, care a făcut multe apeluri la o apropiere între cele două Corei, ar lua în considerare o astfel de călătorie în anumite condiţii dacă ar putea contribui la cauza păcii.
Papa se reface în prezent după o operaţie la colon într-un spital din Roma. El urmează să efectueze vizite în Slovacia şi Ungaria în luna septembrie. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a spus că aceasta este singura călătorie a Suveranului Pontif care este pe agendă în prezent.
Sursa: Agerpres
Editor : R.K.