Contracandidatul președintelui Ugandei la alegeri spune că armata i-a luat sub asediu casa

Data actualizării: Data publicării:
soldati inarmati in fata unui gard
Soldații ies din casa candidatului Bobi Wine la prezidențialele din Uganda. Foto: Profimedia Images

Soldați au luat sub asediu casa lui Bobi Wine, liderul opoziției din Uganda, a spus acesta, în timp ce voturile continuă să fie numărate în alegerile prezidențiale în care îl înfruntă pe actualul lider Yoweri Museveni, potrivit The Guardian.

“Suntem sub asediu”, a scris, pe Twitter, vedeta pop devenită politician. “Armata a sărit gardul și a preluat controlul asupra casei noastre”.

Președintele Yoweri Museveni este pe primul loc după numărarea unei prime părți a voturilor din cele mai urmărite alegeri care au avut loc în ultimii ani. Membrii ai opoziției au spus că votul a fost marcat de fraudă și violență.

O treime din voturi fiind numărate, Museveni a obținut mai mult de 65% din buletinele de vot și era în fața lui Wine în aproape toate regiunile. Wine, unul dintre cei 10 candidați ai opoziției, a câștigat aproape un sfert dintre voturi, potrivit autorității electorale din Uganda.

Wine, care a atras o mișcare de tineri în masă ce pun la încercare conducerea de 34 de ani a președintelui, a spus, vineri dimineața, în cadrul unei conferințe de presă, că locuitorii Ugandei ar trebui să respingă rezultatele.

“Sunt foarte încrezător că de departe l-am învins pe dictator”, a spus acesta. “Oamenii din Uganda au votat masiv pentru schimbarea conducerii de la o dictatură la un guvern democrat. Însă Museveni încearcă să facă să pară că este în frunte”.

Rezultatele sunt așteptate să fie anunțate până sâmbătă. Un candidat trebuie să câștige mai mult de 50% pentru a evita un alt doilea tur de scrutin.

Cozi imense s-au format joi în ziua alegerilor.

Miercuri și joi, blindate de transport de persoane cu mitraliere montate patrulau părți din capitala Kampala iar elicoptere ale armatei și drone de supraveghere zburau deasupra capitalei unde opoziția politică se bucura în mod tradițional de sprijin.

Perioada de dinaintea zilei alegerilor a fost marcată de represiuni împotriva rivalilor lui Museveni și a criticilor anti-guvernamentali dar și de atacuri fără precedent asupra presei și a activiștilor pentru drepturile omului.

Marți, Museveni a anunțat suspendarea rețelelor sociale și serviciilor de mesagerie precum Instagram, Twitter și WhatsApp, ca răspuns la acțiunea Facebook de a închide conturile oficialilor guvernamentali despre care gigantul tech spune că răspândeau dezinformări.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...