ONU: Un alt mare coșmar amenință Siria. Noua țintă a regimului Assad este „o gigantică aglomerație de refugiați”

Data publicării:
ghouta

Idlib, de la frontiera cu Turcia, ar putea deveni următoarea catastrofă umanitară după modelul asediilor infernale asupra Alepului și enclavei Ghouta de Est, atrag atenția oficialii ONU.

Oficialii au tras semnalul de alarmă în cadrul Conferinței donatorilor pentru Siria, care se desfășoară marți și miercuri la Bruxelles.

Idlib este ultimul mare avanpost rebel din Siria, care se află parțial sub controlul grupării jihadiste Hay’at Tahrir al-Sham, transmite The Guardian.

Dar, totodată, Idlib este și nucleul taberelor de refugiați de pe frontul sirian. Aici se află mai mult de jumătate dintre cele două milioane de persoane care au fost forțate să fugă din calea războiului.

Jan Egeland, șeful misiunii umanitare a ONU pentru Siria, a declarat: „Toate energiile mele sunt îndreptate pentru a stopa, în săptămânile următoare, un alt dezastru umanitar”,

Egeland descrie Idlib ca fiind o „zonă gigantică a strămutaților”.

„Nu poți avea un război în mijlocul celei mai mari aglomerații de refugiați din lume”, a subliniat oficialul ONU.

„Teama este că guvernul sirian va spune din nou că locul este plin de teroriști și că, prin urmare, pot să atace așa cum au făcut în asedierea Alepului și a Ghoutei de Est... Da, sunt băieți răi și bărboși acolo, dar sunt și mai multe femei și mai mulți copii care au nevoie de protecție. Nu poți să duci un război ca și când toți cei care te înconjoară sunt teroriști. Nu va ieși decât un coșmar”, a adăugat Jan Egeland.

Conferinţa de la Bruxelles aduce laolaltă delegaţii de rang înalt din zeci de state şi organizaţii internaţionale, şi are ca scop mobilizarea de sprijin financiar, dar şi revigorarea negocierilor politice de pace, transmite Agerpres.

Şefii unor agenţii ONU au lansat marţi un apel către statele donatoare să contribuie mai activ la strângerea celor 9 miliarde de dolari necesare în acest an pentru Siria şi ţările care găzduiesc refugiaţi sirieni. Până în prezent, au fost primite doar 2,3 miliarde de dolari, au atras ei atenţia.

UE şi ONU speră că angajamentele din acest an vor depăşi cele 6 miliarde de dolari promise la conferinţa similară din 2017.

Uniunea Europeană şi statele sale membre sunt principalii donatori în Siria şi în regiune, oferind, de la izbucnirea conflictului, în 2011, peste 10,6 miliarde de euro (13 miliarde de dolari) ca asistenţă umanitară.

Între timp, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a declarat că vrea să folosească această ocazie pentru a construi un sprijin politic pentru relansarea negocierilor de pace de la Geneva, menite să pună capăt crizei. 

Regimul sirian a preluat controlul asupra regiunii Qalamoun de Est, în apropiere de Damasc, după sfârşitul operaţiunilor de evacuare a rebelilor, a anunţat miercuri presa oficială siriană.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...