ONU cere explicații talibanilor după dispariţia a două militante din Afganistan și arestarea altor două femei

Data actualizării: Data publicării:
femei afganistan
Femei pe stradă în Afganistan. Foto: Profimedia

Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut în mod public talibanilor să furnizeze informaţii cu privire la presupusa arestare a două militante feministe în Afganistan, la două săptămâni după dispariţia altor două manifestante critice la adresa fundamentaliştilor islamişti.

Misiunea de asistenţă a ONU în Afganistan (Manua) a cerut joi seara, pe Twitter, „informaţii urgente” Ministerului de Interne al guvernului taliban „cu privire recentele arestări de către talibani a altor două militante feministe, arestări semnalate în ultimele 24 de ore”, relatează AFP, citată de Agerpres.

Naţiunile Unite „îşi reiterează apelul în vederea eliberării tuturor militantelor feministe 'dispărute', precum şi a apropiaţilor lor”, adaugă instituţia.

Aceste arestări injuste trebuie să înceteze. Dacă talibanii vor recunoaştere din partea poporului afgan şi a lumii, ei trebuie să respecte drepturile omului în Afganistan - în special cele ale femeilor - inclusiv libertatea de expresie”, a scris pe Twitter emisarul SUA pentru drepturile femeilor afgane, Rina Amiri.

Manua nu a dezvăluit numele celor două militante, însă, potrivit unei alte opozante contactate de AFP, Zahra Mohammadi şi Mursal Ayar au fost arestate de talibani săptămâna aceasta.

Zahra este „stomatolog şi lucrează într-o clinică. Ea a fost arestată, precum şi tatăl ei”, a explicat opozanta sub protecţia anonimatul.

Mursal a fost arestată miercuri, după ce unul dintre colegii săi i-a cerut să-i dea adresa ca el să-i aducă salariul, a adăugat ea. „Astfel i s-a întins o capcană. Talibanii au găsit-o şi au arestat-o”, a detaliat militanta.

Aceste arestări intervin la două săptămâni după dispariţia altor două militante, Tamana Zaryabi Paryani şi Parwana Ibrahimkhel, la câteva zile după ce au participat la o manifestaţie la Kabul în susţinerea drepturilor femeilor.

Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, şi-a exprimat marţi îngrijorarea cu privire la soarta lor şi a celor patru membri ai familiilor lor, care au dispărut în acelaşi timp cu ele.

Talibanii neagă orice implicare în dispariţia lor şi susţin că au declanşat o anchetă.

Noii lideri ai Afganistanului susţin că s-au modernizat în raport cu precedentul lor regim (1996-2001), când au interzis orice contestaţie şi au încălcat constant drepturile omului. Însă ei nu au întârziat să reprime din nou libertăţile fundamentale ale femeilor, impunând importante restricţii asupra dreptului lor la muncă, la educaţie şi la circulaţie.

În faţa profundei crize umanitare din Afganistan, diplomaţii occidentali au menţionat respectarea drepturilor omului drept condiţie prealabilă pentru o eventuală revenire a ajutorului internaţional, care reprezenta circa 75% din bugetul afgan înainte de reinstalarea talibanilor la putere.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Traseul vortexului polar în România. Județele care urmează să fie lovite de ninsori
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Carey Grayson
Un bărbat condamnat pentru uciderea unei femei a fost executat prin hipoxie cu azot. Este a treia astfel de...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...