OMS spulberă speranțele celor care credeau că vom scăpa rapid de coronavirus. Oficial al organizației, anunț despre vaccinul așteptat

Data publicării:
proba analiza de laborator
Medicii analizează probe de laborator. FOTO: Getty Images

Organizația Mondială a Sănătății spulberă speranțele celor care credeau că vom scăpa relativ curând de coronavirus. Cel mai probabil vom avea un vaccin anti-COVID abia la finalul anului viitor, spune Dale Fisher, oficial al organizației.

„Cred că sfârșitul anului viitor este un termen de așteptare foarte rezonabil”, a declarat Fisher, care este președintele rețelei de alertă și răspunsuri globale OMS, în timpul unui interviu acordat CNBC.

„Oamenii trebuie să-și verifice așteptările”, a adăugat el.

Până la pregătirea unui vaccin, fiecare persoană trebuie să înțeleagă rolul pe care trebuie să-l joace în sănătatea publică, a spus Fisher. El a subliniat că trebuie să existe o informare continuă în acest sens.   

Declarația sa vine în contextul în care în Statele Unite și Marea Britanie se desfășoară studii clinice pentru testarea unui vaccin. 

Este, însă, doar începutul, fiindcă mai e mult până la producerea sa efectivă. Asta fiindcă suntem abia în prima fază a procesului și mai sunt alte două etape, care vor determina dacă vaccinul reprezintă vreun pericol.

Abia după aceea vine producerea sa în masă și distribuirea în toată lumea, ceea ce necesită, de asemenea, o perioadă îndelungată.

Fisher a respins afirmațiile lui Donald Trump care a spus că este de părere că un vaccin va fi disponibil până la sfârșitul anului.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri