OMS anunță că faza acută a pandemiei se va încheia în 2022, dacă 70% din populaţie va fi vaccinată până în iunie

Data actualizării: Data publicării:
pumn cu manusa de box
Pandemia s-ar putea încheia în 2022. Foto: Getty Images

"Faza acută" a pandemiei de COVID-19 se va încheia anul acesta, dacă va fi atins obiectivul ca 70% din populaţia lumii să fie vaccinată, a declarat, vineri, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

"Mizăm pe încheierea fazei acute a pandemiei în acest an, cu condiţia, desigur, ca 70% din populaţia mondială să fie vaccinată până la mijlocul anului, până în iunie sau iulie", a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, aflat într-o vizită în Africa de Sud. "Sfârşitul fazei acute este în mâinile noastre. Aceasta e o chestiune de alegere", a adăugat el.

Directorul OMS a mers în vizită la laboratoarele societăţii de biotehnologie Afrigen, cu sediul în Cape Town, unde a fost fabricat primul vaccin ARN mesager împotriva COVID-19 din Africa, notează AFP. Elaborat pe baza secvenţierii codului genetic public disponibil al laboratorului Moderna, acest vaccin va fi gata pentru teste clinice în noiembrie, iar omologarea lui este prevăzută pentru 2024.

"Acest vaccin va fi mai adaptat contextelor în care va fi utilizat, cu mai puţine constrângeri privind stocarea şi un preţ mai mic", a declarat Tedros.

Proiectul Afrigen este susţinut de OMS şi mecanismul internaţional COVAX pentru acces la vaccinuri, mai scrie sursa citată de Agerpres. Doar 11% dintre africani sunt vaccinaţi, rata cea mai mică din lume.

Continentul trebuie să "majoreze de şase ori rata de vaccinare" împotriva COVID-19 pentru a spera la atingerea obiectivului de 70% persoane vaccinate fixat pentru sfârşitul primului semestru al lui 2022, potrivit OMS Africa.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri