Cancelarul german Olaf Scholz a fost primit sâmbătă de Papa Francisc într-o audienţă la Vatican, în cursul căreia i-a oferit suveranului pontif mingea oficială a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, care va avea loc în această vară în Germania, informează EFE, preluată de Agerpres.
În cursul întâlnirii care a durat 35 de minute, Papa Francisc i-a dăruit cancelarului lucrarea din bronz intitulată "Amore sociale", care reprezintă un copil care îl ajută pe altul să se ridice, cu inscripţia "Amare, Aiutare", precum şi volumele documentelor papale, Mesajul pentru pace din acest an şi cartea despre Statio Orbis din 27 martie 2020.
La rândul său, Olaf Scholz i-a oferit Papei balonul oficial al UEFA EURO 2024, competiţie găzduită de Germania între 14 iunie şi 14 iulie, precum şi un urs de porţelan cu stema Republicii Federale Germania.
După întâlnirea cu Papa Francisc, cancelarul german a participat la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni (PES), desfăşurat la Roma.
Editor : M.I.