Oceanele fierb. Temperatura apei în zona Florida a trecut de 38 de grade: Se simte ca într-o cadă cu hidromasaj

Data actualizării: Data publicării:
recife de corali distruse de caldura apei
Temperatura apei în zona Florida a trecut de 38 de grade. FOTO: Profimedia Images

Temperatura de suprafață a oceanului în zona Florida a urcat până la 38,43 grade Celsius în această săptămână. Climatologii spun că ar putea fi un nou record global, în condițiile în care căldura oceanică din jurul statului atinge valori extreme fără precedent, scrie The Guardian.

O baliză de măsurare a temperaturii apei, situată în golful Manatee Bay din parcul național Everglades, a înregistrat această temperatură ridicată luni după-amiază, potrivit datelor oficiale transmise guvernului american. Alte balize din apropiere au înregistrat peste 38 grade Celsius și 32 grade Celsius.

Temperaturile normale ale apei pentru această zonă în această perioadă a anului ar trebui să se situeze între 23 și 31 de grade Celsius, potrivit Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice. Nivelul de căldură înregistrat în această săptămână este aproximativ același cu cel al unei căzi cu hidromasaj.

Înregistrările privind temperaturile de la suprafața oceanului nu sunt păstrate, dar un studiu din 2020 a sugerat că cea mai mare temperatură observată a fost de 37,61 grade Celsius, în Golful Persic.

Valorile extreme se adaugă avertismentelor anterioare privind încălzirea apelor din Florida, în sud-estul Statelor Unite, în timp ce căldura prelungită a afectat și alte părți ale țării. Coasta sudică a Floridei s-a confruntat cu un val de căldură extremă care amenință viața marină și ecosistemele oceanice.

„Nu ne așteptam ca această încălzire să aibă loc atât de devreme în acest an și să fie atât de puternică”, a declarat săptămâna trecută pentru CNN Derek Manzello, de la Coral Reef Watch din cadrul National Oceanic and Atmospheric Administration (Noaa). „Acest lucru pare să fie fără precedent în înregistrările noastre”.

Valurile de căldură afectează din ce în ce mai mult oceanele lumii. Studii din 2019 au constatat că numărul de zile de caniculă oceanică s-a triplat în ultimii ani. Cupola de căldură din 2021 a ucis peste un miliard de animale marine din Pacific, au spus experții.

Frecvența și intensitatea crescută a fenomenelor meteo extreme - atât pe uscat, cât și în oceane – sunt un efect al crizei climatice globale accentuate de activitățile umane, iar valurile de caniculă vor continua până în august, avertizează climatologii.

Organizația Internațională de Meteorologie a ONU a raportat la începutul acestei luni că temperaturile globale la nivelul mărilor au atins niveluri record lunare începând din luna mai, un efect al fenomenului meteo El Nino. Temperaturile de la suprafața mării la nivel mondial au doborât recordurile lunare de căldură în aprilie, mai și iunie.

Temperaturile din Florida reprezintă, de asemenea, o amenințare și pentru activitățile pescarilor. „Apa din zona golfului și de lângă țărm este super fierbinte”, a spus pescarul Dustin Hansel, care spune că în ultimele cinci veri a prins pește mult mai puțin.

Noaa a avertizat la începutul acestei luni că apa mai caldă din jurul Floridei ar putea alimenta furtunile tropicale și uraganele, iar temperaturile ridicate pun în pericol recifele de corali.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri