O variantă extrem de virulentă a HIV s-a răspândit în Olanda. Descoperirea poate ajuta la o mai bună înțelegere a COVID-19

Data publicării:
Eprubete cu probe de virusuri într-un laborator
Varianta nou-descoperită a virusului HIV are peste 500 de mutații și este mult mai virulentă - o concluzie care demonstrează că virusurile nu evoluează întotdeauna spre o formă benignă, o informație de interes în contextul pandemiei de COVID-19. Foto: Profimedia Images

Cercetătorii au identificat o variantă extrem de virulentă a HIV care a început să circule în Olanda în anii 1990, potrivit unei lucrări publicate în revista Science. Studiul demonstrează faptul că un virus poate evolua pentru a deveni mai virulent, ceea ce s-a întâmplat și cu varianta Delta a coronavirusului.

Oamenii de știință spun că descoperirea ştiinţifică este una rară, dar care nu ar trebui să provoace panică. Varianta răspunde la tratamentele existente şi, datorită eforturilor Țărilor de Jos de a controla boala, aceasta este în declin din 2010.

Descoperirea ar putea ajuta însă la o mai bună înţelegere a modului în care virusul HIV, care provoacă SIDA, atacă celulele.

În total, cercetătorii au descoperit 109 persoane infectate cu această variantă de HIV, doar patru dintre ele în afara Olandei (în Belgia şi Elveţia), scrie Agerpres. Majoritatea erau bărbaţi care întreţin relaţii sexuale cu alţi bărbaţi, de o vârstă similară cu persoanele infectate cu virusul în general.

Noua variantă s-a dezvoltat la sfârşitul anilor 1980 şi în anii 1990 şi s-a răspândit mai rapid în anii 2000. Ea a fost denumită „varianta VB”, pentru „varianta virulentă a subtipului B”, cel mai comun subtip din Europa.

Nou-descoperita variantă a virusului HIV are peste 500 de mutații - o concluzie de interes în contextul pandemiei de COVID-19

Virusul HIV este în continuă schimbare, astfel încât fiecare persoana infectată are o versiune uşor diferită, ceea ce în majoritatea cazurilor nu contează. Însă varianta nou descoperită are peste 500 de mutaţii.

„Descoperirea unei noi variante este normală, însă găsirea unei noi variante cu proprietăţi neobişnuite nu este. Cu atât mai puţin cu o virulenţă crescută”, a declarat Chris Wymant.

„Rezultatele noastre subliniază importanţa accesului constant la testare pentru cei cu risc de a contracta HIV, pentru a permite diagnosticarea precoce, urmată de un tratament iniţiat imediat după aceea”, a subliniat într-un comunicat epidemiologul Christophe Fraser, co-autor al studiului.

Cercetătorii nu au putut explica ce mutaţii specifice ale variantei VB au cauzat virulenţa ridicată a acesteia sau prin ce mecanism. Ei speră ca studiile viitoare să poată răspunde la aceste întrebări.

„Este vorba despre un avertisment, nu ar trebui să fim niciodată prea îndrăzneţi şi să presupunem că un virus va evolua pentru a deveni mai benign”, a subliniat Chris Wymant, o concluzie de interes în contextul dezbaterilor actuale despre COVID-19.

Citește și: "Celulele CAR-T pot vindeca pacienții cu leucemie". Cazul a doi pacienți la care cancerul a intrat în remisie după acest tratament

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...