O poveste tulburătoare din Elveția: Vieți distruse de abuzurile statului. Chinurile l-au traumatizat pe viață
Evaluările oficiale spuneau că Walter Emmisberger și alții trăiau în afara normelor societății. Acest sistem a funcționat până în 1981. Dovezile arată că și acum supraviețuitorii încă suferă din cauza abuzului la care au fost supuși. Este o tulburătoare poveste din Elveția, una în care mii de persoane - adulți și copii - au fost izolate de societate în ceea ce birocrații fără inimă au ales să numească „îngrijire administrativă”. Dar, de ce au fost izolate? Aflați dintr-un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 21:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
Autoritățile elvețiene l-au despărțit de mamă, l-au dus într-o altă casă și l-au lăsat acolo. La 6 ani, Walter Emmisberger a fost dat în plasament unei familii de preoți care l-a abuzat.
„Preotul mă trăgea de urechi și de păr și mă bătea. Mă încuia în beci sau în cămară”, își amintește Walter Emmisberger.
Bărbatul e încă traumatizat de ce i s-a întâmplat. Până și azi îi e greu să intre într-o biserică.
Bărbatul de 64 de ani a amenajat un mic muzeu în subsolul centrului cultural din satul său, Fehraltdorf, pentru a dovedi modul în care statul elvețian l-a condamnat.
Un sistem care a durat până în 1981
În jur de 60.000 de persoane din Elveția au fost supuse așa-numitei „îngrijiri administrative” de către autoritățile cantonale, pentru că erau considerate diferite din punct de vedere social. Programul a continuat până în 1981. Oamenii, inclusiv mama lui, erau închiși în centre ca acesta. Emmisberger s-a născut aici în 1957.
„Bănuiesc că mama a fost inclusă în acest program pentru că urma să aducă pe lume un fiu nelegitim. Așa se întâmpla la vremea respectivă, astfel de mame erau izolate. Nu se încadrau în societatea elvețiană”, spune Walter Emmisberger.
Oamenii despre care se credea că nu vor să muncească, au probleme cu alcoolul sau sunt de moravuri ușoare erau trimiși la închisoare fără proces, dați în plasament sau internați la ospiciu. Acolo urmau să fie reeducați de un sistem care le furase drepturile și îi eliminase din societate.
Istorici precum Urs Germann confirmă că acești oameni nu erau infractori. Germann a făcut cercetări pentru guvernul elvețian ca parte a unei Comisii independente de anchetă.
„În cazul celor plasați în grija statului, de obicei nu era vorba de infracțiuni, ci pur și simplu de un mod de viață care nu se conforma normelor sociale”, spune Urs Germann, istoric la Universitatea din Berna.
Povești precum cea a lui Walter Emmisberger au aruncat o umbră pe istoria Elveției. Există aici în jur de 650 de închisori și alte instituții în care copii și tineri adulți au fost închiși, exploatați și, în multe cazuri, maltratați grav.
O traumă care a persistat 64 de ani
Walter Emmisberger era ținut închis ore întregi în casa asistentului maternal. Era obligat să curețe și să lucreze în grădină și pe câmp. Nu ne-a însoțit în locuință - a suferit un atac de panică când a încercat să o viziteze în urmă cu câțiva ani.
„A fost atât de ciudat, m-am ascuns într-un tufiș ca un animal. Simțeam că e sfârșitul”, mărturisește bărbatul de 64 de ani.
Când avea 11 ani, familia de asistenți maternali l-a dus la clinica de psihiatrie din Münsterlingen. Acolo, situația băiatului s-a agravat: în apropierea idilicului lac Constance, directorul spitalului a făcut teste pe el între anii 1960 și 1970.
„Tot ce știu este că am simțit multă greață, aveam o stare generală rău și de epuizare. Și din când în când, aveam convulsii”, povestește Walter Emmisberger.
Se testa pe el un medicament, Tofranil, și suferea de pe urma efectelor secundare ale acestui medicament.
„Mi face pielea de găină. Mă întreb de ce au făcut asta?” - spune Walter Emmisberger.
Niciun fel de despăgubiri din partea statului
Emmisberger luptă pentru ca tot ceea ce i s-a întâmplat lui și altora plasați în grija statului să fie recunoscut public. A primit 25 de mii de franci de la un fond elvețian. Dar cantonul Thurgau, considerat de asemenea responsabil, a declarat ferm: „Nu va fi plătită nicio compensație”.
În declarație sunt recunoscute experimentele medicale, dar se precizează că în lipsa unor studii aprofundate, nu poate fi determinată amploarea daunelor.
Walter Emmisberger consideră că aceste tactici prin care se trage de timp sunt insuportabile. Zeci de mii de oameni au fost excluși din societate, spune el, iar suferința lor nu trebuie uitată.
„Speranța mea e că așa ceva nu se va mai repeta niciodată și, de asemenea, că acest întreg capitol întunecat al trecutului Elveției intră în cărțile de istorie”, spune Walter Emmisberger.
Editare web: Luana Păvălucă
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
