Autorităţile au arestat luni o persoană în apropiere de Casa Albă, după ce acest suspect a intrat cu mașina în gardul clădirii, a anunţat Serviciul Secret.
"Cu puţin înainte de ora 18:00 (23:00 GMT), un vehicul a intrat în coliziune cu o poartă exterioară a complexului Casei Albe", a declarat pe X (fostul Twitter) purtătorul de cuvânt al serviciului, Anthony Guglielmi. "Şoferul a fost reţinut şi investigăm cauza şi modul în care s-a produs coliziunea", a adăugat el.
Preşedintele Joe Biden se afla în deplasare în momentul producerii incidentului, iar serviciile de securitate nu au precizat dacă a fost un simplu accident sau un posibil atac ţintit asupra clădirii, situată în centrul capitalei Washington.
O persoană a fost arestată după ce a intrat cu un vehicul în gardul Casei Albe
Poliţia din Washington a mutat vehiculul, dar "şoferul rămâne în arest şi ancheta noastră continuă", a spus Guglielmi, scrie Agerpres.
Casa Albă a fost scena unei serii de intruziuni importante în ultimii ani, provocând suficientă îngrijorare pentru a se ridica o barieră metalică mai înaltă şi mai durabilă în jurul sediului preşedinţiei americane în 2020.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
În 2017, un bărbat s-a căţărat pe gardul complexului şi a cutreierat terenul mai bine de 16 minute înainte de a fi arestat, în timp ce preşedintele de atunci Donald Trump se afla în interior. În 2014, când Barack Obama era preşedinte, un veteran al armatei americane a urcat pe gardul Casei Albe şi a traversat gazonul înainte de a intra în clădire, cu un cuţit în buzunar.
Editor : G.M.