O pacientă din SUA trimisă la casa mortuară a fost găsită vie în sacul cu fermoar închis: "Se chinuia să respire"

Data publicării:
O morga.
Femeia a fost descoperită în viaţă de angajaţii unei case mortuare. Foto: Profimedia Images

Un centru de îngrijiri paliative din SUA a fost amendat cu 10.000 de dolari după ce o asistentă de aici a pronunțat în mod eronat decesul unei paciente și a trimis-o la o casă mortuară, unde trupul ei a fost pus într-un sac cu fermoarul închis. Femeia a fost găsită respirând de personalul de aici și dusă la spital, însă a murit două zile mai târziu, scrie NBC News.

Femeia de 66 de ani, al cărei nume nu a fost făcut public, a fost internată într-un centru paliativ din Iowa pe 28 decembrie.

Pe 3 ianuarie, la 6 dimineața, o asistentă a verificat pacienta și a considerat că aceasta nu mai avea semne vitale, potrivit raportului unei comisii de anchetă.

Aceasta "avea gura deschisă, ochii ficși, iar respirația ei nu putea fi auzită" se arată în raport. În plus, asistenta ar fi folosit şi un stetoscop, dar nu a găsit un plus.

Asistenta a pus mâna pe abdomenul femeii "şi a observat că nu există mişcare" se mai arată în raport. Atunci a considerat că aceasta a murit, aşa că a anunţat familia pacientei şi asistenta şefă.

Centrul a notificat o casă mortuară care a venit după o oră şi 40 de minute să ia trupul femeii.

Corpul a fost "plasat într-un sac cu fermoar care a fost închis", se arată în raport. Însă, în jurul orei 8:30 dimineața, personalul casei mortuare a descoperit că femeia era încă în viață.

"Personalul a tras fermoarul sacului şi a observat că pieptul Rezidentei numărul 1 se mişca, iar aceasta se chinuia să respire. Casa mortuară a sunat la serviciul de ambulanţă şi a notificat şi centrul paliativ", se arată în raport.

Când au sosit medicii de pe ambulanţă, aceştia au constat că femeia avea puls, dar nu mai putea să vorbească sau să se mişte.

Aceasta a fost dusă la spital, iar apoi înapoi la centrul paliativ, unde a murit după două zile.

Centrul paliativ a fost amendat cu 10.000 de dolari, sancţiunea maximă permisă de legile din statul Iowa.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...