O mașină care merge cu viteza maximă de 30 de kilometri pe oră a ajuns preferata tinerilor din Suedia

Data actualizării: Data publicării:
masina pentru adolescenti in suedia
Cea mai populară mașină printre adolescenții din Suedia. FOTO: Captură Digi24

Ai nevoie de imaginație ca să nu te plictisești atunci când ești adolescent într-o zonă rurală. Cum poți să te distrezi, totuși, pe cinste? Pentru adolescenții suedezi, soluția este simplă: pot conduce mașini încă de la 15 ani. Dar în loc de scene desprinse din filmul "Furios și iute", acești adolescenți conduc relaxați.  Urmăriți un reportaj marca "Focus Europa", un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.

În mod normal, tinerii de 16 și 17 ani din orașul suedez Avesta merg doar pe jos în situații de urgență. Altfel, sunt la volan. Dar mașinile pe care le conduc nu sunt unele obișnuite, chiar dacă le turează motoarele și le echipează cu sisteme audio de ultimă generație.

Daniel Hassona, elev: "Numele meu este Daniel Hassona, locuiesc aici în Avesta și conduc un Volvo 944."

În Germania, la 16 ani, lui Daniel nu i s-ar fi permis să-și conducă singur mașina Volvo. Dar în Suedia poate. Vehiculul e un tractor EPA.

Botezat astfel după un lanț de magazine discount, numele e sinonim cu "tractor ieftin". Dar pentru tinerii din mediul rural, aceasta este cea mai populară mașină și la îndemână pentru a merge la școală.

Daniel Hassona, elev: "Este mult mai ușor să conduci EPA spre școală, mai ales când trebuie să ajungi acolo și să te întorci. Și mai e și distractiv. Te întâlnești cu prietenii, poți merge oriunde, ești liber!"

Și profită de libertate. Pot merge la prânz să mănânce un burger la restaurant, în loc să stea la cantina școlii. Tot ce au nevoie este un permis de moped, pe care îl pot obține la vârsta de 15 ani.

Un vehicul EPA arată ca o mașină obișnuită, dar se mișcă mult mai încet.

Viggo Jörgensen, elev: "Cu cât devii mai bun, cu atât e mai distractiv. Iar practica te ajută atunci când trebuie să iei adevăratul permis de conducere."

Mașinile au cutie cu doar două trepte, fără scaune în spate și ating o viteză maximă de treizeci de kilometri pe oră, obligându-le să stea pe prima bandă a drumului.

Sigur, nu toată lumea le privește cu ochi buni. Acel triunghi roșu de avertizare pus pe lunetă declanșează furia altor șoferi din trafic.

Robert Käppe, polițist: "Cu siguranță se pot întâmpla accidente. De aceea, triunghiul de avertizare este atât de important: indică faptul că e un vehicul care merge cu viteză redusă. Trebuie să fie foarte vizibil."

Când adolescenții nu sunt pe drum cu vehiculele lor EPA, sunt de obicei la atelierul de reparații auto al școlii. Toată lumea de aici învață inginerie auto și cum funcționează mașinile. Dar sunt și lucruri cu care nu se joacă.

Magnus Sjöberg, inginer auto: "Recunoașteți vehiculele EPA după această casetă de aici, care le împiedică să circule cu mai mult de 30 de kilometri pe oră. Nu ai voie să umbli la ea. Trebuie să rămână sigilată, așa cum vedeți aici."

Daniel are alte probleme de rezolvat. Un cablu de la radiator îi dă bătaie de cap.

Daniel Hassona, elev: "Deci va trebui să scurtăm puțin acest furtun pentru a-l coborî. În acest fel, cablul nu se va mai freca de partea de sus."

Suedia are o tradiție îndelungată în a acorda mare atenție și îngrijire mașinilor vechi. În anii 1950, mașinile uzate, dar transformate, erau o alternativă ieftină la tractoare în zonele rurale. Copiilor de fermieri li s-a permis să le conducă și așa s-a născut o idee: mai multă libertate de mișcare într-o țară în care viața are un ritm relativ lent.

Magnus Sjöberg, inginer auto: "Mulți dintre noi aveam mașini ca asta în adolescență. Deci sunt un fel de tradiție care a dăinuit. Ne-au oferit mobilitate și asta a fost grozav."  

Daniel și-a reparat mașina, așa că poate reveni pe drum. Când se lasă noaptea în Suedia, mașinile vechi își revendică teritoriul. Adolescenții se adună în parcări și petrec timpul împreună. Oricum, nu prea au ce face altceva în weekend.

Daniel Hassona elev: "Putem sta afară până la miezul nopții sau chiar până la trei dimineața."  

Important e să existe distracție și muzică la volum maxim. În Suedia, cultul EPA e celebrat în fiecare weekend.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Bianca Censori, vizită la părinți, fără Kanye West. Temerile familiei legate de influența lui: "O folosește...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...