Video O lumină misterioasă pe cer a declanșat alarma aeriană în capitala Ucrainei. NASA neagă că ar fi vorba de un satelit american

Data actualizării: Data publicării:
lumina kiev ezgif.com-resize (7)

O lumină puternică a fost observată traversând cerul Kievului miercuri seară, stârnind o mulţime de reacţii pe reţelele de socializare, dar și din partea autorităților, care au activat alerta aeriană. Șeful administraţiei militare a Kievului susține că a fost vorba de un satelit NASA, care era programat să reintre în atmosfera terestră, însă agenția spațială americană a declarat că vehiculul spațial era încă pe orbită la ora la care a avut loc incidentul de la Kiev.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Miercuri seara, „în jurul orei 22:00 (22:00 ora României), s-a observat strălucirea unui obiect aerian pe cerul Kievului”, a declarat şeful administraţiei militare a capitalei Ucrainei, Serhii Popko, pe Telegram, potrivit Agerpres.

„Conform informaţiilor iniţiale, acest fenomen este consecinţa căderii unui satelit NASA pe Pământ”, a adăugat Popko.

NASA anunţase la începutul săptămânii că un satelit cu o greutate de aproximativ 300 de kilograme va reveni miercuri în atmosferă la o oră necunoscută.

Satelitul Rhessi, folosit pentru observarea erupţiilor solare, a fost lansat pe orbita joasă a Pământului în 2002, iar utilizarea sa a încetat în 2018, potrivit NASA.

Alertă aeriană activată

Alerta aeriană a fost activată, a subliniat Popko, precizând totodată că „apărarea antiaeriană nu a intrat în acţiune”.

La scurt timp, Forţele Aeriene Ucrainene au susţinut, de asemenea, că flash-ul a avut „legătură cu căderea unui satelit/meteorit”, afirmând totodată că acest lucru nu a fost încă clarificat.

„Reţelele sociale se distrează răspândind meme cu farfurii zburătoare, dar vă rugăm să nu folosiţi sigla oficială a Forţelor Aeriene pentru a crea meme”, a adăugat forţa.

Însă NASA a negat că incidentul de miecuri seară, de la Kiev, ar avea legătură cu satelitul său.

Rob Margetta, de la biroul de comunicare NASA, a declarat pentru BBC că satelitul Rhessi se afla încă pe orbită la ora la care a fost observat flash-ul de lumină pe cerul Kievului și că urmă să reintre în atmosfera terestră în cursul nopții de miercuri spre joi.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...