Două găști rivale de români și sudamericani s-au bătut pe străzile orașului italian Viterbo. Un localnic a reușit să surprindă violențele și a postat imaginile pe o rețea socială.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Totul a început la primele ore ale dimineții, într-un bar de la periferie. Scandalul s-a mutat apoi pe străzile orașului. În jur de 20 de persoane au fost implicate, cele mai multe dintre ele fiind înarmate cu cuțite și bâte. Martorii spun că aceștia s-au lovit cu mașinile și că altercația s-a mutat de pe o stradă pe alta până la intervenția forțelor de ordine.
Ziarul italian “Tusciaweb“ scrie că acesta nu este singurul episod care terorizează orașul. Luptele pentru teritoriu sunt din ce în ce mai dese, iar personajele sunt cunoscute forțelor de ordine, în special pentru infracțiuni legate de droguri.
Dintre toți cei implicați, polițiștii au reușit să prindă numai trei români și trei dominicani, toți cu vârste cuprinse între 21 și 27 de ani. Cinci dintre ei au ajuns la spital cu leziuni la nivelul capului și feței. Ei au fost arestați și a fost deschisă o anchetă în acest sens.