O altă navă de război americană a ajuns în Marea Neagră. Reacția autorităților ruse

Data publicării:
criza din Kerci

Flota rusă a Mării Negre monitorizează mişcările distrugătorului american Donald Cook, care a intrat în Marea Neagră, a declarat sâmbătă Centrul Naţional de Control al Apărării din cadrul Ministerului Apărării din Rusia, informează agenţia TASS, citată de Agerpres.



„Forţele Flotei Mării Negre au început să urmărească distrugătorul echipat cu rachete ghidate USS Donald Cook imediat după ce a intrat în Marea Neagră", a spus centrul, potrivit căruia mişcările distrugătorului american sunt monitorizate de nava de pază Pytlivy, precum şi cu ajutorul mijloacelor electronice şi tehnice ale flotei.

USS Donald Cook a intrat în Marea Neagră sâmbătă la ora 20.00, a specificat Centrul Naţional de Control al Apărării din Rusia.

Militarii ruşi au reamintit că, în conformitate cu Convenţia de la Montreux, care reglementează tranzitul şi navigarea prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, USS Donald Cook nu poate rămâne în Marea Neagră mai mult de 21 de zile, fiind o navă de război care aparţine unei ţări fără litoral.

Sâmbătă dimineaţa, serviciul de presă al Flotei a şasea americane a raportat că distrugătorul cu rachete ghidate USS Donald Cook din clasa Arleigh Burke a început să traverseze Strâmtoarea Dardanele spre Marea Neagră „pentru a desfăşura operaţiuni de securitate maritimă şi pentru a spori stabilitatea maritimă regională, nivelul de pregătire şi capacitatea navală cu aliaţii şi partenerii NATO din regiune", conform sursei citate.

Comandantul distrugătorului, Matthew J.Powel, a subliniat că o astfel de cooperare va permite să reacţioneze eficient la viitoarele crize şi să prevină posibile agresiuni, scrie EFE.

Agenţia spaniolă aminteşte în acest context că un incident naval a avut loc între Rusia şi Ucraina la 25 noiembrie anul trecut, când trei nave ucrainene au fost sechestrate cu forţa de gărzile de coastă ruseşti pentru a fi pătruns ilegal în apele teritoriale din apropierea peninsulei Crimeea, în strâmtoarea Kerci, care face legătura dintre Marea Neagră şi Marea Azov. Kievul a acuzat Moscova de „agresiune'' şi a declarat stare de urgenţă în zece regiuni ale ţării, aminteşte EFE.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acceptat propunerea Berlinului de a trimite specialişti germani şi francezi în strâmtoarea Kerci pentru a verifica dacă Moscova garantează navigarea liberă între mările Neagră şi Azov.

USS Donald Cook are baza în portul spaniol Rota şi a participat la bombardamente în Siria.

Aceasta este a doua navă de război americană care a pătruns în Marea Negară în ultimele două săptămâni. La începutul lunii, nava de desant USS Fort McHenry a ajuns în portul Constanța pentru a efectua o operațiune de rutină, pe fondul tensiunilor din strâmtoarea Kerci.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...