„Nu-i permiteţi lui Jeff Bezos să revină pe Pământ”. Peste 85.000 de oameni au semnat o petiție ca miliardarul să rămână în spațiu

Data actualizării: Data publicării:
jeff bezos in fata rachetei blue origin
Miliardarul Jeff Bezos va zbura în spațiul, în cadrul primului zbor comercial al companiei Blue Origin. Foto: Profimedia Images

Peste 85.000 de oameni au semnat o petiție pe platforma Change.org în care cer ca miliardarul Jeff Bezos, care în iunie va călători în spaţiu, să nu se mai întoarcă pe Pământ.

„Nu-i permiteţi lui Jeff Bezos să revină pe Pământ” - este titlul petiţiei iniţiate cu două săptămâni în urmă de Ric G., care-şi propune să strângă 150.000 de semnături şi să o plaseze printre cele mai populare petiţii de pe Change.org.

Unii dintre semnatari, printre ei şi foşti angajaţi ai companiei Amazon, au postat comentarii nu tocmai favorabile miliardarului fondator al acestei societăţi de comerţ online cu amănuntul. Potrivit revistei Forbes, averea lui Bezos depăşeşte 200 de miliarde de dolari, cea mai mare din lume.

„Miliardarii nu ar trebui să existe nici pe Pământ şi nici în spaţiu. Cei care optează pentru a doua variantă, ar trebui să rămână acolo”, scrie un semnatar al petiţiei.

„Dacă poate fi trimis un miliardar pe Marte, de ce nu pleacă toţi acolo?”, „Pământul va fi un loc mai bun fără ei” sau „Te rog, rachetă, să nu funcţionezi bine”, se regăsesc printre alte comentariile citate de Agerpres.

Jeff Bezos a anunţat la începutul acestei luni că pe 20 iulie va participa la primul zbor de turism spaţial al societăţii sale de explorare Blue Origin.

Capsula rachetei New Shepard, dotată cu opt hublouri, poate găzdui cel mult şase persoane. Împreună cu Bezos vor călători fratele său, Mark, şi încă două persoane, dintre care una şi-a câştigat locul după ce a plătit 28 de milioane de dolari în urma unei licitaţii.

Să vezi Pământul din spaţiu ''te schimbă şi îţi schimbă relaţia cu Planeta şi cu umanitatea'', spune miliardarul despre această aventură la care a visat de când era mic copil.

El a anunţat pe 26 mai că va părăsi postul de şef al Amazon pe 5 iulie şi îşi va dedica mai departe timpul iniţiativelor filantropice şi gestionării celorlalte companii ale sale, Blue Origin şi cotidianul The Washington Post.

Cât despre cei 28 de milioane de dolari cu care a vândut un loc în călătoria sa spaţială unei persoane a cărei identitate încă nu este cunoscută, Bezos a promis că aceşti bani vor fi donaţi fundaţiei Club pentru Viitor, care aparţine companiei Blue Origin şi a cărei activitate este dedicată încurajării tinerilor să urmeze profesii ştiinţifice.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...