„Nu este regele meu”. Britanicii „au dreptul” să protesteze față de monarhie, transmite poliția, după ce un bărbat a fost amenințat

Data publicării:
protest la londra
O femeie protestează față de monarhie, la Londra. Foto: Profimedia Images

Poliția londoneză a transmis, marți, că britanicii „au dreptul să protesteze” față de monarhie, după ce a avut loc un incident între un polițist și un protestatar. Momentul în care acesta se pregătea să afișeze o pancartă a fost filmat și distribuit pe rețelele sociale, potrivit SkyNews.

Poliția Metropolitană a emis o declarație după ce un avocat, Paul Powlesland, a filmat o altercație pe care a avut-o cu un ofițer în Piața Parlamentului. Bărbatul de 36 de ani poate fi auzit spunând: „De ce ceri datele mele?”. Ofițerul răspunde: „Deci, pot să verific și să mă asigur că poți fi aici. Ai spus deja că ai fost arestat o dată”. „Nu, am spus că au fost arestate alte persoane. Țineam un semn alb. De ce îmi cereți să mă legitimez?”. Ofițerul spune: „Pentru că ai spus că ai de gând să scrii pe el lucruri care ar putea jigni oamenii”. „Am spus că voi scrie „nu este regele meu””, se mai aude spunând protestatarul. Acesta a mai spus că ofițerul i-a transmis că riscă să fie arestat.

„Publicul are dreptul să protesteze și am făcut acest lucru clar tuturor ofițerilor implicați în operațiunea extraordinară care se află în desfășurare și vom continua să facem acest lucru”, a transmis ulterior comisarul adjunct al poliției londoneze, Stuart Cundy.

Anterior, un alt protestatar care purta o pancartă pe care scria „Nu este regele meu” a fost scos de poliție din zona Palatului Westminster. Momentul a avut loc când regele Charles urma să sosească pentru a se adresa parlamentarilor în Westminster Hall.

Luni după-amiază, un tânăr de 22 de ani a fost arestat în Scoția, după ce l-a huiduit pe Prințul Andrew.

Organizațiile care militează pentru libertatea de exprimare s-au declarat îngrijorate de acțiunile poliției. „Protestul nu este un cadou de la stat, este un drept fundamental. A putea alege pentru ce, cum și când protestăm este o parte vitală a unei democrații sănătoase și funcționale”, a declarat Jodie Beck, de la organizația Liberty.

„Dacă oamenii sunt arestați pur și simplu pentru că țin pancarte de protest, atunci este un afront la adresa democrației și foarte probabil să fie ilegal”, a spus și Silkie Carlo, directorul Big Brother Watch.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...